Puterea Psalmilor lui David
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de marţi, în intervalul 19:00-21:00.

Psalmii biblici /

”Domnul este lumina mea şi mântuirea mea; De cine m-aş teme?

Domnul este pavăza vieţii mele; De cine m-aş înfricoşa?” – Psalmul 26:1

Psaltirea sau Cartea Psalmilor este, în mod incontestabil, cea mai populară şi mai întrebuinţată carte biblică în creştinism.

De la întemeierea ei şi până în prezent, Biserica a cultivat o relaţie specială între comunitatea creştină şi psalmi. Practic, nu există (şi nu a existat) slujbă bisericească în care să nu fie citit unul sau mai mulţi psalmi ori măcar să fie rostite versuri reprezentative selectate din diferiţi psalmi biblici.

Importanţa Cărţii Psalmilor în creştinism nu se reduce însă la folosirea ei în cultul public al Bisericii, întrucât Psaltirea este întrebuinţată şi în afara sfintelor lăcaşuri, fiind folosită de creştini, în general, atunci când rostesc zilnic rugăciunile personale, sau de călugări, în special, în rugăciunile pe care ei le rostesc în particular, în chilii.

Grupată, în Biserica Ortodoxă, în 20 de catisme* (împărţite la rândul lor în câte 3 stări), Psaltirea conţine 150 de psalmi canonici** de o bogată varietate tematică: psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi sapienţiali.

Vă invit pe toţi cei care îndrăgiţi Psaltirea sau doriţi să vă familiarizaţi cu ea, la un curs alcătuit din cinci întâlniri  în care vom discuta despre cei 150 de psalmi canonici, explorând înţelesurile folositoare şi profunde cuprinse în acest buchet de poeme duhovniceşti (rugăciuni şi imnuri) din Sfintele Scripturi.

La finalul fiecăreia dintre cele 5 întâlniri vom citi câte un mic grupaj de Psalmi (3 maxim).

*catismele sunt unităţi de lectură a Cărţii Psalmilor, în timpul cărora, în biserici, se poate lua loc în strane sau pe scaune.

Potrivit indicaţiilor liturgice de la începutul Psaltirii, întreaga colecţie a psalmilor poate fi citită într-o săptămână (3 catisme pe zi), iar în timpul Postului Mare Psaltirea se parcurge de două ori pe săptămână (6 catisme pe zi).

**la care se adaugă Ps 151 (necanonic).

Imagine – King David Playing the Harp (1622), by Gerard van Honthorst

sursa – https://en.wikipedia.org/wiki/David

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Testimoniale:

1. „Sunt la finalul Şcolii de vară despre ”Puterea Psalmilor”. În primăvară am urmat cursul despre ”Cum să citim şi să înţelegem Noul Testament”. La ambele am participat dintr-o pasiune nou descoperită pentru studiul istoriei şi civilizaţiei poporului evreu, iar aceste două cursuri mi-au deschis apetitul pentru o explorare mult mai profundă, dincolo de fapticul istoriei.

Au fost impecabil elaborate, deschizând ocazia dialogului liber, aducând o bogăţie de informaţii şi făcându-ne să ne punem acele întrebări bune, profunde.

Am considerat că este un moment bun să vă scriu, pentru a vă transmite cât de mult au contat ele şi contează pentru mine munca pe care o faceţi la Fundatie, cât de mult apreciez eforturile şi cunoştintele lectorilor dumneavoastră. În plus, mi-aţi ”deschis pofta” pentru a cunoaşte şi mai mult şi a continua explorările.

Încă o dată vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi!” (Cristina B.)

2. „Mulţumesc frumos pentru cursurile desfăşurare în cadrul Fundaţiei, avem o sursă de calitate pentru domeniile pe care dorim să le studiem.

Puterea Psalmilor a fost o experienţă cu informaţii utile şi am fost ghidaţi într-un format interactiv şi plăcut.

Sper ca această direcţie de cunoaştere să continue, în cadrul programei de cursuri organizate de către Fundaţie – aştept cu interes noi seminarii.” (Mihaela P.)


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!