Fundaţia Calea Victoriei 2007 este o instituţie culturală independentă care organizează o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale, pentru tineri şi adulţi. De 16 ani inspirăm prin arte şi cultură şi susţinem tinerii talentaţi. Am reuşit să ducem o muncă de pionierat în felul în care organizăm evenimentele culturale şi am devenit o academie în cadrul căreia peste 150 de cercetători şi artişti s-au format ca lectori.

Echipa noastră pune la dispoziţia publicului – format din adulţi şi adolescenţi – cursuri şi evenimente, programe culturale şi de dezvoltare personală complexe, care transformă teme diverse din zona artelor şi a ştiinţelor umaniste, în subiecte atrăgătoare, uşor de explorat şi de împărtăşit.

Ne mândrim cu peste 96.000 de cursanţi care au participat la proiectele noastre. Până acum, peste 16.000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Atelierele se desfăşoară într-o atmosferă relaxată, non-conformistă şi interactivă, care face posibilă învăţarea cu plăcere – fără restricţii, examene sau catedră. Activitatea fundaţiei a început încă din 2007 – cu grupe restrânse de participanţi alături de care am descoperit subiectele de interes, însă propriu-zis activitatea noastră a început în ianuarie 2008, iar primul lector a fost  dl. Neagu Djuvara.

Foto: Sandra Ecobescu (preşedinte), Irina Grigore (membru fondator) şi dl. Neagu Djuvara, primul profesor cu care s-au lansat cursurile fundaţiei în ianuarie 2008.

Fundaţia Calea Victoriei oferă şansa tinerilor şi copiilor (cu sau fără mijloace materiale), elevi sau studenţi, de a participa gratuit la evenimentele şi cursurile fundaţiei în domenii de cultură generală. Oferim tinerilor o perspectivă nouă asupra unor teme esenţiale pentru educaţia lor, insuficient abordate şi susţinute de sistemul educativ actual.

Proiectele fundaţiei contribuie la formarea şi dezvoltarea personală a publicului său, folosind metode interactive, şi completează educaţia oferită de şcoală şi facultate, încurajând tinerii să urmeze profesii umaniste şi artistice.

Spre deosebire de educaţia tradiţională, concentrată pe colectarea de informaţii, fără a avea ca rezultat un sistem articulat de gândire sau o cultură generală solidă, cursurile noastre pun un accent pe creativitate  şi pe dialogul deschis dintre profesor şi cursant.

GRATUITĂŢI PE CARE LE OFERIM COPIILOR, TINERILOR ŞI ADULŢILOR:

  1. Burse – participare gratuită pentru elevi, studenţi şi profesori la cursurile şi evenimentele fundaţiei, în domeniul artelor şi în domenii culturale sau de dezvoltare personală.
  2. Participare gratuită pentru publicul larg la evenimentele din cadrul festivalului LUNA BUCUREŞTILOR (9 mai-9 iunie), lansat în 2010, în colaborare cu Cercul Militar Naţional şi alte instituţii partenere: spectacole, proiecţii de filme, plimbări culturale, conferinţe şi expoziţii. Anual peste 1500 de persoane participă gratuit la aceste evenimente.
  3. Programe educative derulate la Centrul de Zi Sfânta Sofia şi alte centre pentru copii (DGASPC, sector 2), realizate de către personalul fundaţiei şi lectorii acesteia, în folosul copiilor de la centru.
  4. Donaţii de cărţi: sute de exemplare alte volumelor „Pentru ce mergem la Operă?” şi „Nouă poveşti muzicale” au fost donate de FCV tuturor bibliotecilor judeţene din ţară, precum şi facultăţilor sau şcolilor de muzică.
  5. Conferinţe pentru elevi şi studenţi despre importanţa educaţiei, derulate la sediul fundaţiei sau în şcoli şi facultăţi.
  6. Programe de mentorat pentru elevi şi studenţi care doresc să urmeze o profesie umanistă
  7. Programe de mentorat pentru tinerii absolvenţi de studii umaniste, care doresc să predea în cadrul fundaţiei. Ei beneficiază de pregătire şi îndrumare din partea Fundaţiei, de cursuri gratuite care să contribuie la formarea lor şi de promovare prin proiectele FCV.

Proiectul „Pentru ce mergem la Operă?”,  realizat de FCV împreună cu Tiberiu Soare, a fost premiat în cadrul Galei Societăţii Civile 2013, secţiunea „Artă şi cultură”.

premiul-III1

Pe lângă aceste proiecte sociale şi cursurile din programa fundaţiei, ne dedicăm anual unor proiecte emblematice: Balul Bucureştiului Interbelic (8 ediţii) şi Concertul Extraordinar de Anul Nou (9 ediţii).

Lectorii noştri sunt personalităţi ale vieţii culturale, profesori, cercetători sau artişti din diverse domenii, care prezintă subiectele propuse în mod original, carismatic şi în dialog cu cursanţii. Menţionăm câteva nume: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu, Dan C. Mihăilescu, Tiberiu Soare, Mirel Bănică, Mario Barangea, Dumitru Borţun, Cristian Diaconescu, Augustin Ioan; Radu Umbreş etc.

O parte dintre lectorii noştri sunt tineri masteranzi, cercetători şi doctoranzi din domenii umaniste, care au şansa de a preda şi de a se dezvolta profesional. În acest fel, susţinem şi promovăm tineri absolvenţi entuziaşti şi bine pregătiţi. Suntem deschişi la noi teme pe care tinerii pot să le abordeze în cadrul cursurilor şi evenimentelor noastre.

Tinerii artişti colaboratori  – muzicieni, artişti plastici, actori, scriitori – beneficiază de sprijinul permanent al fundaţiei. Printr-o formulă fermă şi constantă de promovare din partea fundaţiei, artiştii se bucură de o mare vizibilitate. Totodată, periodic au loc evenimente dedicate în totalitate activităţii artistice şi creaţiilor acestor tineri talentaţi: conferinţe, lansări de carte, expoziţii, recitaluri de muzică clasică şi de operă etc. Fondurile rezultate în urma unor astfel de evenimente sunt direcţionate în beneficiul proiectelor artistice ale colaboratorilor noştri.

Participarea la cursuri şi evenimente se poate face în baza acordării burselor sau prin achitarea unei taxe care susţine activitatea fundaţiei.

Curs Andrei Pleşu, Ce ştie şi ce nu ştie Socrate, 20 iunie 2008. Iar în stânga se află un cursant atent: Neagu Djuvara

Cursurile şi atelierele noastre sunt axate pe următoarele domenii: Antropologie şi Folclor, Arte plastice, Arhitectură şi Istoria Artei, Astronomie, Bucureşti – istorie, patrimoniu şi artă, Cinematografie şi Teatru, Istoria Costumului şi Modă, Design interior, Dezvoltare personală, Filozofie şi Istoria religiilor, Fotografie, Istoria României şi universală, Jurnalism şi Scriere Creativă, Muzică clasică şi contemporană, Literatură.

Obiectivele noastre sunt:

  • organizarea unor întâlniri memorabile pentru tineri / adulţi cu personalităţi marcante din viaţa culturală
  • stabilirea unui dialog viu şi creativ între lectori/invitaţi şi cursanţi
  • prezentarea unor modele umane şi profesionale care să contracareze efectul puternic, deseori negativ, al televiziunii şi al mass media asupra tinerilor
  • pregătirea tinerilor pentru domenii umaniste, orientare profesională
  • facilitarea accesului la cultură şi educaţie a copiilor şi tinerilor care provin din familii cu probleme sociale, pentru aceştia existând gratuităţi şi programe speciale
  • derularea unor evenimente şi cursuri gratuite la Centre de zi pentru copii şi tineri
  • promovarea patrimoniului material şi imaterial al Bucureştiului

Ce spun cursanţii despre evenimentele noastre:

Fundatia Calea Victoriei colaborează cu instituţii culturale de prestigiu din Bucureşti, împreună cu care derulează programe de interes public, unele dintre ele cu caracter gratuit adresate publicului larg: Cercul Militar Naţional (festivalul “Luna Bucureştilor” 9 mai – 9 iunie şi alte evenimente), Teatrul Odeon, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Muzeul Naţional Cotroceni, Opera Naţională Bucureşti (programul “Pentru ce mergem la Operă”, cu dirijorul Tiberiu Soare), Muzeul Naţional “George Enescu”, Muzeul “Vasile Grigore”, Banca Naţională a României, Conacul Bellu de la Urlaţi şi altele.

Numele fundaţiei  celebrează o perioadă efervescentă din istoria Bucureştilor, perioadă în care România s-a dezvoltat ca stat european, prin spirit şi mentalitate. Povestea, chipul şi evoluţia acestei străzi sunt strâns legate de evenimente culturale şi istorice majore din viaţa oraşului şi a ţării, de destinele unor mari oameni şi familii boiereşti, instituţii culturale, politice şi economice.

Vă aşteptăm cu ceai, întrebări şi idei!