În 1656, atunci când pictează tabloul Las Meninas (318 x 276 cm, ulei pe pânză, Museo del Prado, Madrid), Diego Rodriguez de Silva y Velázquez se afla pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei artistice spaniole: era deopotrivă pictor de curte (pintor de cámara) şi administrator al colecţiei regale (aposentador mayor del palacio).

În această dublă calitate, el are nu doar privilegiul de a portretiza monarhi şi principi, ci şi înlesnirea de a călători prin Europa, în vederea tranzacţionării operelor de artă.

Sub aparenţa unui portret de grup, Las Meninas înscenează rigoarea etichetei de curte, confruntată cu intruziunea destabilizatoare a spectatorului către care se întorc aproape toate chipurile din imagine.

În acelaşi timp, uriaşul tablou înfăţişează o „alegorie” a atelierului în multipla sa semnificaţie: laborator al actului artistic, loc de reprezentare, „muzeu imaginar” etc. În miezul acestor două ipostaze – curtea regală şi atelierul – este instalat pictorul, îndărătul unei pânze la care tocmai lucrează.

În cadrul schiţat de aceste observaţii, vă invit să aflăm împreună răspunsurile câtorva întrebări inevitabile: cine sunt personajele din tablou? Care este, de fapt, subiectul tabloului? Şi, mai cu seamă, ce anume focalizează pictorul în balansul său dintre privire şi gest creator?