Portretul în arta europeană (1400 – 1800)
 

Vă invităm la un nou curs susţinut de istoricul de artă, Cosmin Ungureanu, de această dată pentru a explora diversele moduri în care chipul uman a fost pictat şi a vă delecta prin analiza atentă a unor portrete expresive, surprinzătoare sau care cuprind mesaje ascunse, din perioada renaşterii şi până în sec al XIX-lea.

Istoria portretului în spaţiul european este, în bună măsură, însăşi istoria artei. Constituită încă din Antichitatea clasică, această categorie a artelor figurative a fost eclipsată masiv vreme de aproape un mileniu, spre a fi reinventată, pe urmele anticilor, în epoca Renaşterii, când reprezentarea chipului începe să fie corelată cu ideea de demnitate umană.

Vreme de patru secole sunt explorate toate posibilităţile portretistice iar „figura pictată” devine treptat un dispozitiv vizual complex – „teatru” al statutului, „aparat” de (re)prezentare etc. – menit să consolideze „figura socială” a celui portretizat.

În esenţă, evoluţia portretului în artă evidenţiază două direcţii majore: elaborarea pozei, şi implicit rafinarea mijloacelor de reprezentare a figurii umane şi a scenografiei de fundal, respectiv, în cazul modelului, extinderea posibilităţii de portretizare la (aproape) toate straturile societăţii.

1. Arta Renaşterii şi „renaşterea” portretului (1400 – 1600)

  • contextul „renaşterii” portretului în artă: programul de reconstituire şi asimilare a culturii clasice; uzanţa comemorării publice a persoanei; biografiile ilustre şi „portretul” literar
  • modele şi repere antice: medaliile (efigia imperială) şi statuile-bust; primele formule portretistice moderne: busturi din profil sau din trei sferturi, pe fundal auster
  • „emblematizarea” portretului: inserarea elementelor vizuale conotative: embleme, devize, obiecte, vietăţi cu semnificaţii simbolice etc.; trecerea de la portretul postum la portretul după model (ad vivum)
  • metamorfoza glorioasă a portretisticii în secolul al XVI-lea (îndeosebi la Veneţia, Florenţa, Roma şi Bologna); rafinarea strategiilor de reprezentare a corpului (de la brâu sau genunchi în sus, sau chiar figură întreagă)

 2. Grandoare, retorică, iluzionism. Rafinarea portretului (1600 – 1700)

  • diminuarea simbolismului deghizat în favoarea efectelor de grandoare, a retoricii gestuale, a imprimării interiorităţii pe chip
  • configurarea portretului de aparat cu diverse categorii specifice, în funcţie de statut (prelat, ofiţer, demnitar, monarh etc.) sau înscenare (portret alegoric, eroic etc.)
  • prevalenţa portretizării figurii întregi, în mărime naturală, cu scenografie conotativă (drapaj, coloană, deschideri peisagistice etc.)
  • înscenarea unor situaţii active: portrete colective (cupluri, grupuri mai mici sau mai mari) „surprinse” în felurite ipostaze, activităţi sau acţiuni

 3. Portretul în epoca luminilor (1700 – 1800)

  • declinul portretului de aparat – epuizarea formulelor inventate în secolul precedent; exagerarea efectelor de grandoare
  • „democratizarea” portretului – multiplicarea categoriilor sociale „portretizabile”; ascensiunea portretului privat, după exemplul portretisticii olandeze din anii 1600, de regulă de dimensiuni modeste şi în general simplificat (bust sau bust cu mâini)
  • rafinarea tehnicilor şi a efectelor de spontaneitate; portretul în pastel
  • fenomenul „The Grand Tour” şi portretistica „de voiaj”

4. În oglindă: scurtă istorie a autoportretului (1400 – 1800)

  • problematica autoportretului; suprapunerea între artist şi model; mizele şi ficţiunile autoportretului
  • „deturnarea” autoportretului către asumarea unui rol sau inserarea într-o ficţiune: autoportrete deghizate (sfinţi, personaje mitologice etc.) sau histrionice („cazul” Rembrandt)
  • autoportretul ca parte a unui scenariu de producţie, implicând reprezentarea atelierului şi o problematică subiacentă: statutul artistului, mizele artei, limitele reprezentării etc.

 Ilustraţii din colaj:

  1. Jan van Eyck, Giovanni Arnolfini şi soţia sa, 1434, ulei pe panou de lemn, 82 x 60 cm, National Gallery, Londra.
  2. Domenico Ghirlandaio, Giovanna Tornabuoni, 1488, tempera pe panou de lemn, 76 x 50 cm, Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid
  3. Leonardo da Vinci, Cecilia Gallerani, 1483-90, ulei pe panou de lemn, 55 x 40, Czartoryski Museum, Cracovia
  4. Lorenzo Lotto, Andrea Odoni, 1527, ulei pe pânză, 104 x 117 cm, Royal Collection, Hampton Court
  5. Tiţian, Carol Quintul, 1548, ulei pe pânză, 205 x 122, Alte Pinakothek, München
  6. Antoon Van Dyck, Marchiza Elena Grimaldi Cattaneo, circa 1623, ulei pe pânză, 243 x 139 cm, National Gallery of Art, Washington

Cursul va avea loc în seri de vineri, cu o pauză în vinerea mare.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!