Cursul se va desfăşura zilnic: 31 iulie (luni), 1 (marţi) şi 2 (miercuri) august.

Existenţa lui Johannes Vermeer (1632-1675) a fost înregistrată oficial în istoriografia modernă a artei abia în 1816. Pe atunci, despre acest „Tiţian al picturii olandeze” nu se ştia mai nimic. Astăzi, la mai bine de două secole distanţă, cercetările sistematice – de arhivă, ştiinţifice, iconografice, stilistice etc. – au condus la acumularea a mii de cărţi, articole, cataloage, documentare video, conferinţe etc. Şi totuşi, „sfinxul din Delft” nu pare să-şi fi epuizat aura de mister şi resursele de fascinaţie. 

Opera sa, restrânsă azi la doar 36 de tablouri, nu a fost scutită de vicisitudini şi controverse, de la falsificări spectaculoase şi până la agresiuni sau sustrageri din muzee. Dincolo de asperităţile istoriei, frumuseţea de chihlimbar a acestor tablouri rămâne nefisurată. Laolaltă, ele configurează o lume fascinantă, reflectând parţial realitatea „secolului de aur” olandez, dar mai ales universul lăuntric al lui Vermeer. 

Vă invităm la o incursiune în această lume, înţeleasă în dubla ei realitate, de laborator interior şi de mediu exterior, o lume în care configuraţia de culori, forme şi înţelesuri se împleteşte strâns cu palpitul şi multiplele faţete cultural-artistice ale oraşului Delft de la mijlocul veacului al XVII-lea.

Temele cursului:

1. Delft în secolul al XVII-lea. Artă şi societate

• „portretul” oraşului în tablouri, gravuri şi desene: vederi citadine, evenimente memorabile, cadre exterioare şi interioare 
• ambianţa culturală şi artistică a oraşului Delft; conexiuni şi relaţii inter-citadine (Haga, Doordrecht, Leiden, Amsterdam etc.)
• „Şcoala de la Delft”: validitatea noţiunii de „şcoală”; practici culturale, relaţii, influenţe şi schimburi artistice
• categorii tematice şi artişti ai „şcolii de la Delft”: pictura istorică şi religioasă (Leonard Bramer); portretistica (Michiel Jansz. van Miereveld, Johannes Verkolje); scena de gen elegantă (Hendrick van der Burch, Anthonie Palamedesz, Jacob van Velsen); interioarele de biserici (Gerard Houckgeest, Emanuel de Witte); natura statică (Willem van Aelst; Balthasar van der Ast)

2. Sursele artei lui Vermeer

• opera şi activitatea unor artişti care, direct sau indirect, au contribuit la configurarea tematicii şi stilului lui Vermeer
• Gerard Ter Borch: „înscenarea” interioarelor cu figuri solitare
• Pieter de Hooch: evocarea cotidianităţii; ambiguitatea cadrelor cu personaje; „construirea” spaţiului interior 
• Carel Fabritius: scene narative, efecte picturale, stilul lui Rembrandt; relaţionarea cu lucrările timpurii ale lui Vermeer
• influenţa artei italiene asupra lui Vermeer; copiere, imitaţie, asimilare 
• activitatea timpurie a lui Vermeer: tablourile de mari dimensiuni, cu subiecte narative

3. Opera lui Vermeer: tematică, viziune, practică artistică

• biografia în operă; formare artistică, activitate, reţea socială
• practica artistică – tehnică, materiale, mod de lucru, instrumente (camera obscură etc.) 
• strategii de reprezentare – construcţie (şi manipulare) perspectivală, prelucrarea luminozităţii, chei de lectură (tablou-în-tablou etc.)
• muzică şi erotism: duete, concerte, scene cu instrumente muzicale 
• hărţi, scrisori, interioare: semnificaţii şi decodificări
• despre tronii: portret, studiu de expresie, comunicare, aluzivitate
• capodopera lui Vermeer (Arta picturii) ca discurs figurativ profesional şi autoreferenţial