Ca să protejăm orașul e important să îi cunoaștem istoria și patrimoniul, să descoperim poveștile oamenilor de demult și clădirile spectaculoase care încă există.

Ne place să ducem mai departe poveștile celor mai importante străzi și case de patrimoniu din capitală, precum și întâmplările personalităților și artiștilor care au trăit aici sau au vizitat Bucureștiul. Prima noastră expediție culturală a avut loc în vara anului 2008, în compania doamnei Georgeta Filitti, în cadrul cursului Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei, când ne-am plimbat prin centrul vechi, aflat atunci în șantier.

În primavara anului 2009 am început plimbările de sâmbătă pe Calea Victoriei, Kiseleff, zona Ioanid si Blvd Magheru în compania tinerilor istorici Anita Sterea și Victor Grecu, reluate periodic, la care au participat atât oameni din capitală cât și din alte orașe sau din alte țări.

La aceste expediții culturale se adaugă conferințele doamnei G.Filitti despre istoria orașului, precum și Balul Bucureștiului Interbelic, a cărei primă ediție a avut loc în 27 mai 2010 la Palatul Cercului Militar Național.

Pentru tururi personalizate: grup de prieteni, team building, tur ghidat în limba engleză sau franceză, te rugăm să le scrii colegelor de la [email protected].

Anii ’30: Mihail Sebastian – „Jurnalul”

Anii ’30: o încercare de antropologie literară. Jurnalul lui Mihail Sebastian, însemnări aproape zilnice din perioada 1935-1944, constituie una dintre cele mai cunoscute, dezbatute, controversate si importante cărţi ale literaturii române publicate după 1990. El deschidea calea spre [...]

Anii ’30: o încercare de antropologie literară

CALEA VICTORIEI la Calea Victoriei Oraşul Bucureşti este spaţiul geografic de desfăşurare a mai multor opere literare însemnate, devenind el însuşi de-a lungul vremii un simbol al urbanităţii, al vieţii trepidante în care nu ai timp să te plictiseşti, al tenacităţii individuale a [...]

In vizita la Teatrul Odeon, cu istoricul Georgeta Filitti

Va invitam simbata, 25 februarie, de la ora 11:00 sa vizitam impreuna cel mai elegant teatru bucurestean, Teatrul Odeon, si sa aflam de la doamna G. Filitti povestea locului. În zona actuală a Teatrului Odeon se afla în sec. XVII proprietatea spătarului Dumitrache Ghica, primită ca zestre de [...]

In vizita la Hanul Manuc, cu istoricul Georgeta Filitti

Va invitam simbata, 18 februarie, sa mergem in vizita la Hanul Manuc, impreuna cu doamna G. Filitti. La aceasta conferinta se va povesti despre Manuc Bei, intemeietorului acestui han, istoricul cladirii precum si despre alte hanuri celebre din Bucurestii vechi. Hanul Manuc (sau Hanul lui Manuc) [...]

In vizita la Comunitatea Armeana

In continuarea vizitei de la Comunitatea Elena, va invitam simbata 10 decembrie, de la orele 11:00, la Comunitatea Armeana, unde vom vizita Biserica Armeneasca, monument istoric, biblioteca si Muzeul eparhial. Primele lăcaşuri de rugăciune ale armenilor din Bucureşti, au fost ridicate pe la [...]

In vizita la Casa N. Titulescu

Avem placerea sa va invitam in seara zilei de 15 decembrie, joi, de la orele 18:30, la Casa marelui diplomat Nicolae Titulescu, unde in prezent isi desfasoara activitatea Fundatia Europeana Titulescu. Casa pe care o vom vizita pastreaza inca atmosfera interbelica, cu eleganta dar si decenta unui [...]

BAUHAUS sau povestea unei „Scoli de Arte si Meserii”

Este dificil sa faci inventarul a tot ceea ce a reprezentat scoala Bauhaus pentru arhitectura, designul, artele grafice sau fotografia secolului trecut. Istoria însăşi a Scolii Bauhaus, ce se definea, modest, drept şcoală de arte şi meserii se confundă cu istoria fascinantei perioade [...]

In vizita la Palatul de Justitie

LA ACEST EVENIMENT NU SE MAI POT FACE INSCRIERI. Va invitam in 19 noiembrie, de la ora 11:00, la Palatul de Justitie, o cladire monumentala din inima orasului care strajuieste malul Dimbovitei si aminteste prin eleganta si aerul sau maiestuos de cladiri emblematice din mari capitale europene. [...]

Descoperă Moara de hârtie şi Mănăstirea Comana

Moara de hârtie şi Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 12 mai, să descoperiţi Comana – un loc plin de istorie, situat în imediata apropiere a Bucureştilor. Obiectivele pe care vă propunem să le vizităm sunt: Mănăstirea Comana și Moara de hârtie situate în Parcul [...]

In vizită la Comunitatea Elenă

Va invitam la un eveniment inedit, intr-o serie de conferinte care isi propune sa prezinte istoria celor mai importante, din punct de vedere istoric, minoritati  din Romania: grecii, evreii, armenii, etc Relatiile Greco-Romane au o vechime milenara, comunitatile grecesti din spatiul romanesc [...]

Descopera Biserica Bucur si Manastirea Radu Voda

Va invitam la o calatorie in timp in care sa descoperim doua monumente arhitectonice spectaculoase si de o importanta majora, aflate in inima orasului, construite in vremurile in care Bucurestii de abia se nasteau. La 13/23 august 1595, la Călugăreni, la jumătatea drumului dintre Giurgiu si [...]

Povesti despre cafea si cafegii, cu Gh Florescu

Va invitam joi, 20 octombrie, de la ora 19:00, la o intilnire cu un mare povestitor, scriitorul si cafegiul Gh Florescu, la cafeneaua Salii Dalles (etaj). Domnul Florescu ne va povesti, la o ceasca de cafea, despre soiurile de cafea care au facut istorie, despre cafegii din Bucurestiul de alta [...]

In vizita la Palatul Suţu

In continuarea seriei de evenimente sustinute de istoricul Georgeta Filitti sub titlul "IN VIZITA LA PALATUL..." va invitam simbata, 24 septembrie, de la 11:00, la una dintre cele mai elegante cladiri in inima orasului - Palatul Sutu, care astazi gazduieste Muzeul Municipiului Bucuresti. In a doua [...]

Calatorie culturala pe Calea Victoriei

Va invitam la o noua plimbare pe Calea Victoriei, un traseu cultural pe urmele unor oameni care au trait in acest oras si au lasat semne memorabile in urma lor: scriitori, politicieni, istorici, doamne celebre, muzicieni sau actori. Într-unul dintre palatele sale a locuit omul cel mai bogat din [...]

DADA sau povestea unor artisti excentrici si geniali

In acest moment, Fundatia Calea Victoriei se găseşte intr-un loc deosebit : imobilul Clara Iancu, chiar acolo unde a funcţionat « Biroul de Studii Moderne » al lui Marcel Iancu, unul din fondatorii mişcării Dada. Cea mai nebună, novatoare, agresivă şi longevivă miscare de [...]