Poveştile statuilor şi monumentelor din Bucureşti
 

Te-ai întrebat vreodată când a apărut prima statuie în Bucureşti? Sau de ce monumentele din marile capitale sunt atât de fotografiate? Ştii povestea Arcului de Triumf sau a Fântânii Mioriţa? Pentru toate aceste întrebări ţi-am pregătit un nou curs la Fundaţia Calea Victoriei despre Monumentele şi Statuile din Bucureşti.

Prima statuie apărută în oraş a fost realizată de sculptorul Karl Storck şi îl reprezenta pe Spătarul Mihail Cantacuzino, astăzi statuia se găseşte în curtea Spitalului Colţea. În peste 150 de ani Bucureştiul a ajuns să aibă sute de statui şi monumente mai mult sau mai puţin cunoscute şi chiar controversate. Multe dintre acestea sunt adevărate opere de artă realizate de sculptori celebri precum Oscar Han, Ion Jalea, Miliţa Pătraşcu sau familia Storck. O parte dintre aceste statui ne încântă privirea până astăzi, însă multe au şi dispărut de-a lungul istoriei.  Monumente importante precum Arcul de Triumf sau Mausoleul din Parcul Carol ascund, de asemenea, poveşti interesante prea puţin cunoscute.

Aşa că te invit la un curs în care să descoperim poveştile ştiute şi neştiute despre monumentele, statuile sau fântânile arteziene ale oraşului.

În prima întâlnire descoperim povestea completă a celor mai cunoscute statui şi monumente precum: statuia lui Carol, statuile familiei Brătianu, statuia Eroii Sanitari, Statuia Eroii Aerului, Statuile lui Kogălniceanu, C.A Rosetti şi Nicolae Bălcescu sau monumentul din Piaţa Revoluţiei, Arcul de Triumf, Monumentul Km. Zero şi Fântâna Mioriţa. Descoperim astfel cine sunt artiştii care au semnat aceste lucrări, ce simboluri sau poveşti mai puţin ştiute sunt integrate în opera de artă.

A doua întâlnire este destinată statuilor şi monumentelor mai puţin cunoscute şi chiar dispărute. Povestim de monumentul Ostaşului francez, Monumentul Infanteriei române, Statuia Reginei Maria, Statuia dispărută a Regelui Ferdinand, Statuia Take Ionescu, Fântâna Cantacuzino, Statuia Domniţei Bălaşa, Monumentul Avântul Ţării sau Monumentul Eroilor Ceferişti.

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!