SOLD OUT!!!

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI.

Vă invităm sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 11.00, la cel de-al şaptelea eveniment din seria PALATE DESCHISE PE CALEA VICTORIEI, cu acad. Georgeta Filitti, să descoperim împreună, de această dată, povestea Palatului CEC.

Palatul Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie, cunoscut de obicei ca Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituţiei, este o clădire din Bucureşti, situată în Calea Victoriei, faţă în faţă cu Palatul Poştelor, construit în aceeaşi perioadă.

Ideea de construire a unui nou sediu central i-a aparţinut, predominant, lui Costache Bălcescu (fratele revoluţionarului paşoptist Nicolae Bălcescu), preşedinte al Băncii între anii 1890-1894.

Palatul CEC Bank de acum, este al IV-lea sediu central al instituţiei: 1865 – la Ministerul de Finanţe, 1866-1875, la Hanul Şerban-Vodă (pe locul actual al sediului central al BNR); 1876-1895, în sediul central propriu, dărâmat în 1895 pentru a fi ridicat actualul palat.

Arhitectul însărcinat cu realizarea planurilor a fost Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale, care s-a ocupat şi de Palatul Cotroceni şi Biblioteca Centrală Universitară. Antreprenorul a fost ales inginerul Ion Socolescu, iar din comisia tehnică a palatului a mai făcut parte şi Elie Bujoiu şi Anghel Saligny, mari personalităţi din domeniul construcţiilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Arhitectura este cea specifică academismului francez, de nuanţă eclectică (îmbinarea mai multor stiluri, clasic, neoclasic, baroc), încadrându-se în specificul „la belle epoque” de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În martie 1895 încep operaţiunile de construire a Palatului, care s-au finalizat în primăvara anului 1900. Prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în Sala de Consiliu are loc la data de 16 mai 1900.

Punerea pietrei fundamentale de către Regele Carol I şi Regina Elisabeta are loc la data de 8 iunie 1897, aceasta fiind data de naştere a monumentului. Banii de construire ai clădirii au provenit exclusiv din beneficiile băncii, Consiliul de Administraţie supraveghind toate operaţiunile  referitoare la construirea clădirii.

Palatul a fost conceput pentru a fi sediu de bancă: astfel, a fost dotat, conform mentalităţii vremii, cu tezaur având două subsoluri, cu funcţiunea de a asigura atât protecţia valorilor financiare – a banilor –, cât mai ales pentru a fi utilizat în închirierea de casete de siguranţă pentru persoanele fizice. Concepţia care a stat la baza dotării cu spaţiu pentru casete de siguranţă, ca serviciu pentru clienţi, a fost şi aceea ca o parte din cheltuielile de întreţinere ale clădirii să fie suportate din beneficiile rezultate din aceste servicii. Cele mai importante societăţi din domeniul seifurilor au participat la realizarea uşilor de siguranţă: celebrele firme CHUBB şi RATNER, care există pe piaţă şi astăzi.

Materiale care au stat la baza ridicării Palatului au fost româneşti: de exemplu, mozaicul, din Holul Central şi scările de la etaj, este realizat din marmură de Dobrogea. Candelabrele mari din Holul Central au fost realizate la Viena, iar cele mici, din bordura scărilor, au fost realizate la Bucureşti.

Încălzirea centrală a fost realizată cu participare franţuzească, de către firma Koerting & Freres, dar aceasta a fost demontată în Primul Război Mondial şi luată de armatele germane, ca pradă de război.

Palatul a fost dotat, la 1900, cu centrală telefonică, una dintre cele mai performante din acea vreme.

Pictura a fost realizată de către artistul Michel Simonidy – român de origine greacă, născut la Brăila şi stabilit la Paris. El realizează picturile din Sala de Consiliu, iar pictura mare din plafon „Fortuna distribuind binefacerile ei Românilor după Independenţă” a câştigat medalia de argint la Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900. Tot acest artist pictează şi portretele Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta.

De asemenea, realizează pictura „Munca”, actualmente amplasată deasupra intrării în Sala de Consiliu. Banca l-a plătit pe artist şi pentru pictura „Abundenţa”, care trebuia amplasată în spaţiul de concurenţă cu pictura „Munca”, de deasupra scării centrale, dar artistul nu mai trimite „Abundenţa” la Bucureşti, aceasta rămânând, în final, la Paris, astăzi fiind pierdută (nu există nici la particulari şi nici la muzee, după declaraţiile din anul 2006 a moştenitoarei pictorului).

Pictorul Costin Petrescu, după încoronarea din anul 1923 a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, realizează cele două portrete ale acestora aflate în Sala de Consiliu.

Portretele regale vor fi distruse definitiv, în ianuarie 1948, împreună cu busturile de marmură ale lui Carol I şi Elisabeta din Holul Central, după abdicarea regelui Mihai. Picturile au fost refăcute în anul 2005, de către pictorul Casei Regale, Valentin Tănase.

Cutremurele din anii 1940, noiembrie, şi 1977, martie, nu afectează structura Palatului, iar la bombardamentele din anii 1941, sovietice, şi 1944, anglo-americane, când toate marile edificii publice de pe Calea Victoriei au fost lovite, în mod inexplicabil, Palatul băncii nu este lovit de nicio bombă.

Un mare eveniment petrecut la Palatul CEC Bank a avut loc în aprilie 2008, cu ocazia Summitului NATO (4-8 aprilie), când preşedintele SUA, George Bush, a ţinut o cuvântare de deschidere, făcând astfel cunoscută această clădire şi pe plan internaţional.

La finalul conferinţei, participanţii se vor bucura de socializare şi vor savura un pahar de vin.

Biletul de participare la conferinţă include şi vizitarea clădirii.

Foto: Roza Zah