Ca să protejăm orașul e important să îi cunoaștem istoria și patrimoniul, să descoperim poveștile oamenilor de demult și clădirile spectaculoase care încă există.

Ne place să ducem mai departe poveștile celor mai importante străzi și case de patrimoniu din capitală, precum și întâmplările personalităților și artiștilor care au trăit aici sau au vizitat Bucureștiul. Prima noastră expediție culturală a avut loc în vara anului 2008, în compania doamnei Georgeta Filitti, în cadrul cursului Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei, când ne-am plimbat prin centrul vechi, aflat atunci în șantier.

În primavara anului 2009 am început plimbările de sâmbătă pe Calea Victoriei, Kiseleff, zona Ioanid si Blvd Magheru în compania tinerilor istorici Anita Sterea și Victor Grecu, reluate periodic, la care au participat atât oameni din capitală cât și din alte orașe sau din alte țări.

La aceste expediții culturale se adaugă conferințele doamnei G.Filitti despre istoria orașului, precum și Balul Bucureștiului Interbelic, a cărei primă ediție a avut loc în 27 mai 2010 la Palatul Cercului Militar Național.

Pentru tururi personalizate: grup de prieteni, team building, tur ghidat în limba engleză sau franceză, te rugăm să le scrii colegelor de la [email protected].

Povestea Bucurestiului Evreiesc

Vă invit să descoperim împreună principalele obiective din vechiul cartier evreiesc din București și istoria unor personalități importante, precum arhitectul modernist și co-fondator al mișcării dadaiste, Marcel Iancu, și clădirile proiectate de acesta. Comunitatea evreilor din [...]

Descopera Legendele Bucurestilor

Va invitam la o calatorie in timpuri de legenda, in care sa decoperim cum s-a fondat orasul Bucuresti. Povestea Ciobanului Bucur, de care este legat numele capitalei noastre, nu este foarte cunoscuta publicului larg, tocmai de aceea va propunem o plimbare in care sa aflam legendele ascunse ale [...]

Excursie la Mănăstirea Carmelitană şi la Mănăstirea Ţigăneşti

Vă invităm la o călătorie în apropierea Bucureștiului, în compania istoricului Anita Sterea, pentru a descoperi două spații sacre de o mare frumusețe, primul aparținând comunității catolice și, cel de-al doilea, comunității ortodoxe de la noi din țară. Prima oprire se va face la [...]

Promenada pe Calea Victoriei – Palatul Cercului Militar National

 Avem plăcerea să vă invităm la evenimentul care deschide LUNA BUCUREŞTILOR (9 mai – 9 iunie), conferinţa istoricului Georgeta Filitti despre istoria celei mai spectaculoase străzi din Bucureşti – CALEA VICTORIEI, şi palatele care se află pe aceasta “coloana vertebrală” a [...]

Balul Bucurestiului Interbelic, editia a IV-a

Va invitam joi 23 mai, de la ora 20.00, la Balul Bucurestiului Interbelic, editia a IV-a, eveniment intrat in traditia evenimentelor culturale si artistice ale capitalei, gazduit de unul dintre cele mai frumoase palate  din capitala – Cercul Militar National.   “Bucurestiul este o combinatie [...]

Monarhia in Romania: Principele Radu in dialog cu istoricul Georgeta Filitti

Va invitam in 6 aprilie, simbata de la 11:00, la cea de-a saptea conferinta din seria evenimentelor-dialog denumite sugestiv: “Divanul de la Hanul lui Manuc Bei“, gazda noastra fiind istoricul Georgeta Filitti. Invitatul nostru de aceasta data este Alteta Sa Regala Principele Radu, Sotul A.S.R. [...]

In vizita la Muzeul Costumului, cu Adina Nanu

Va invitam in 16 mai, de la 17:00-20:00, sa descoperiti spectaculoasa colectie de costume a Adinei Nanu, gazduita de Universitatea Artifex, eveniment derulat in cadrul Festivalului Luna Bucurestilor. Colectia de costume a Adinei Nanu cuprinde citeva sute de costume, care au apartinut familiei sale [...]

“Bizant dupa Bizant”, cu Georgeta Filitti si Nicolae-Serban Tanasoca

Va invitam in 16 martie, de la 11:00, la cea de-a sasea conferinta din seria evenimentelor-dialog denumite sugestiv: “Divanul de la Hanul lui Manuc Bei“, gazda noastra fiind istoricul Georgeta Filitti. Invitatul nostru de aceasta data este domnul Nicolae-Şerban Tanaşoca, personalitate [...]

Istoria familiei Ghica – eveniment cu istoricul G. Filitti

Fundaţia Calea Victoriei te invită în 31 martie la o conferință online despre Familia Ghica, susţinută de istoricul Georgeta Filitti în cadrul seriei „Istoria românilor prin familii”. Conferinţa este înregistrată şi va putea fi urmărită online, pe canalul de YouTube al [...]

Călători străini despre Ţările Române: Imaginea celuilalt, cu G. Filitti si A. S. Ionescu

Va invitam in 2 februarie, de la 11:00, la cea de-a cincea conferinta din seria evenimentelor-dialog denumite sugestiv: “Divanul de la Hanul lui Manuc Bei“, gazda noastra fiind istoricul Georgeta Filitti. Invitatul de aceasta data este istoricul Adrian-Silvan Ionescu, doctor în ştiinţe [...]

Mese şi meniuri regale. Protocol, rafinament şi bun gust

Masa şi alimentaţia este parte integrantă a vieţii cotidiene, deoarece fiecare individ trebuie să se hrănească pentru a trăi. De-a lungul timpului modul de a găti a evoluat, astfel că au apărut adevărate tratate de gastronomie. Oamenii - atât cei obişnuiţi cât şi cei de rang înalt [...]

Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucurestilor

Va invitam miercuri 19 decembrie, de la 19:00, la lansarea cartii "Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucurestilor" in prezenta autorilor: graficianul & scriitorul Radu Oltean si istoricul Emanuel Badescu. Aceasta carte, scoasa in conditii grafice deosebite si plina de fotografii cu detalii [...]

Istoria Notariatului, un eveniment cu Georgeta Filitti

Va invitam la un nou eveniment care completeaza povestea Bucurestilor, de aceasta data prin prisma unei dintre cele mai vechi institutii - Notariatul. Istoria notariala functioneaza in spatiul românesc din secolul al XII-lea (in Transilvania) si din secolul urmator la Dunarea de Jos. Este [...]

Familia Ghica: domnitori, scriitori şi sfinţi. Au povestit G. Filitti şi Neagu Djuvara

Vă invităm să urmăriți, online, un eveniment dedicat personalităților pe care Familia Ghica le-a dat societății românești și europene, susținut în 2012 de istoricii Georgeta Filitti și Neagu Djuvara. Înregistrarea face parte din arhiva Fundației. Familia Ghica este una dintre [...]

Politetea ca arma, cu Georgeta Filitti si Theodor Paleologu

Va invitam in 13 octombrie, simbata, de la orele 11:00, la a doua intilnire din seria evenimentelor-dialog denumite sugestiv: “Divanul de la Hanul lui Manuc Bei“ . Tema celui de-al doilea eveniment va fi "Politetea ca arma", pornind de la cartea scrisa de Alexandru Paleologu. Celebru [...]