Tiberiu_Soare_fundatiaCaleaVictoriei
 

Născut la Bucureşti în 1977, Tiberiu Soare este absolvent a două dintre Facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de dirijat – clasa profesorilor Ludovic Bács şi Petru Andriesei, precum si cea de interpretare muzicală – tubă – clasa conf. Univ. Ion Popescu.

S-a perfecţionat apoi în cadrul Studiilor aprofundate – secţia dirijat orchestră cu Horia Andreescu şi a urmat cursuri de măiestrie susţinute de dirijorii: Alain Paris şi Adrian Sunshine. Preocupat permanent de îmbogăţirea cunoştinţelor muzicale, Tiberiu Soare, a participat şi la cursul de compoziţie predat de Dan Dediu la aceeaşi Universitate.

Tânărul artist îşi desfăşoară activitatea muzicală ca dirijor din 1999, apariţiile sale în faţa publicului obţinând, pe lângă aplauze, aprecierea unanimă a criticilor de specialitate şi a colaboratorilor. A dirijat orchestrele Filarmonicilor din Braşov, Craiova, Satu Mare, Ploieşti, Constanţa, Bacău, Botoşani, Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio.

În 2004 Tiberiu Soare a semnat conducerea muzicală a premierei româneşti a operei Münchausen de Dan Dediu, la pupitrul ansamblului de muzică contemporană Profil al cărui dirijor este de la înfiinţarea acestuia în 2002. Cu acelaşi ansamblu şi-a făcut şi debutul în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” ( ediţia 2005), urmat de 2 C.D.-uri cu muzică contemporană românească.

La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio a realizat până acum mai multe concerte şi înregistrări, fiecare apariţie a sa adăugând noi succese la palmaresul său.

Între 2002 şi 2006 a activat ca profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – secţiile de muzică de cameră şi operă.

Din vara anului 2012 este dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio.

Din 2005 este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, unde a debutat cu baletul Spărgătorul de nuci de P.I. Ceaikovski.

În 2003 a obţinut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul său în cadrul proiectului Traviata-150.

În 2006 revista Actualitatea muzicală i-a decernat premiul pentru cea mai convingătoare prestaţie a unui tânăr interpret în urma activităţii sale din stagiunea precedentă. Tot în 2006 fundaţia „Anonimul ” l-a desemnat ca reprezentant al domeniului muzical la secţiunea tineri artişti pentru finala marilor premii Prometeus.

Din ianuarie 2007 Tiberiu Soare este coordonatorul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” înfiinţat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti.

Colaborator de nadejde al Fundatiei Calea Victoriei din anul 2008 (este unul dintre primii lectori ai fundatiei, alaturi de dl Neagu Djuvara, Petre Guran, Mihail Neamtu, Stefan Vianu, si altii).

A sustinut in anul 2008 si 2009 cursul in 10 sedinte CUM SA ASCULTAM MUZICA, care s-a bucurat de mare succes la public, facind salonul fundatiei neincapator.

In anul 2010 si 2011 a sustinut in cadrul fundatiei citeva conferinte pe teme muzicale.

In anul 2012 a lansat seria de conferinte, initiate de fundatie si gazduite de ONB: PENTRU CE MERGEM LA OPERA? care au facut ca Salonul Galben al operei sa devina neincapator.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!