Călătorind în mintea umană
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de joi, în intervalul 19:00-21:00.

„Dacă toată bogăţia unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure.”

 Benjamin Franklin

Cu toţii ne-am întrebat de multe ori dacă emoţiile, gândurile sau stările noastre interioare sunt unice şi specifice nouă sau dacă oare şi ceilalţi trec prin aceleaşi lucruri. Ne aflăm într-o lume din ce în ce mai complexă şi plină de informaţie şi zgomot, o lume pe care o înţelegem şi o simţim diferit de la un moment la altul. Toate acestea sunt filtrate, înţelese, experimentate cu ajutorul propriei minţi.

Este cale lungă de la cartezianul Cogito, ergo sum şi până la prezentul secolului 21 în care tehnologia şi dezvoltarea întregii societăţii ne-au schimbat fundamental perspectivele. Călătoria dinspre Grecia socratică sau stoică înspre Europa nihilistă şi ulterior către prezentul eclectic ne bulversează, contrariază sau încurcă de multe ori.

Astfel, vă propunem un curs despre propria noastră minte, despre compartimentele, etichetele şi evoluţia ei, dar şi despre felul în care societatea actuală se raportează la psihism şi sănătate psihică. Este datoria noastră să ne înţelegem dinspre noi spre lume, să atingem acele niveluri de autocritică şi metacogniţie necesare unei vieţi complete.

Acesta va fi un curs participativ, în care împreună ne vom descoperi şi redescoperi propriile călătorii ale minţii.

Temele celor 3 prelegeri

1. Evoluţia percepţiei asupra minţii umane – De la filosofie la psihologie. Compartimentele minţii umane. Teorii asupra emoţiilor, gândirii, memoriei, instinctelor

2. Normal vs. Patologic – Despre înţelegerea normalităţii psihice. Dezechilibre ale minţii. Serviciile de sănătate mintală – coach, psiholog, psihoterapeut, psihiatru. Subiectivism şi generalizare

3. Psihologia şi psihiatria în relaţiile sociale – Tendinţa la patologizare. Omul modern faţă în faţă cu propria minte. Etichete şi prejudecăţi. Sexualitate şi psihism.

Sursă imagine – https://www.pexels.com/photo/stylish-man-and-woman-playing-chess-8427383/


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!