Phryne_seduces_the_philosopher_Xenocrates,_Angelica_Kauffmann_1794
 

Filosofia e o atitudine. Una construită atent, cu mult efort şi perseverenţă, cu îndemânare dobândită pe parcurs. Cu cât mai sinuoasă calea, cu atât mai simple sunt ideile care o pun în fiinţă. Filosoful nu e doar un bun observator, un admirator al dialogului, un lucid care iubeşte frumosul. El e deseori un neliniştit, un cercetător robit de un ritm susţinut, epuizant. În filosofie nu e despre ”a şti”, ci despre ”a cunoaşte”. Diferenţa o face imperceptibilul dintre cantitate şi calitate. E distincţia dintre uzurile filosofiei – ”la ce bun?” – şi uzurile filosofiei  – ”le ce mai foloseşte?”.

Ce doresc să ofer este un spaţiu de dialog unde să putem evalua resursele filosofiei pentru o înţelegere mai bună – a noastră şi a lumii în care trăim. Nici nu sunt ţinte prea mari, nu-i aşa. Dar să acceptăm de acum că filosofia nu are altceva a dărui.

De-a lungul celor cinci întâlniri, detaliate mai jos, vom aduce în discuţie cărţi şi autori mai vechi sau mai noi, în funcţie de conturul viu al dialogului. De aceea nu propun bibliografie – ar fixa prea mult disponibilitatea.

1. Filosofia ca pedagogie – Ce învăţăm când învăţăm? E vorba doar de informaţii şi de corelarea lor? Pentru filosofi, educaţia este deprinderea virtuţii. Dacă există natural în noi, virtutea trebuie descoperită, şi asta e pedagogia. Dacă se capătă prin exerciţiu, atunci acesta nu poate fi decât dialogul. Cultura dialogului este filosofia ca instruire.

2. Filosofia ca artă – A pune nu o mie de întrebări, ci una singură: cea corectă. Iată cu aceasta o definiţie posibilă a filosofiei ca artă – arta de a pune întrebările corecte. Menţinerea echilibrului, a măsurii juste, îndoiala rezonabilă, gândirea critică însăşi – toate acestea sunt părţi ale unei mari expresii, uşor de pus în rama unei arte.

3. Filosofia ca verificare – Când şi când, gândirea trebuie să intre ”în revizie”. Controlul periodic al realităţii în care preferăm să trăim probează noţiuni esenţiale precum autenticitatea şi libertatea. Aflăm mai ales din filosofie cum să recunoaştem aceste fundamente. Vom rezuma împreună modalităţile prin care putem face asta.

4. Filosofia ca terapie – E o întrebare legitimă până la urmă: poate funcţiona filosofia ca o formă de terapie? Avându-i în vedere pe stoici (cel puţin), răspunsul ar veni rapid şi categoric: da! Desigur că există deja şi câteva metode prin care putem înţelege sintagma aceasta. Vom discuta premisele unora dintre ele.

5. Filosofia – teorie şi practică ”Cunoaşte-te pe tine însuţi”: dictonul acesta rămâne teoretic. Dar scopul lui nu e doar acela de a fi exprimat. El invită implicit şi la realizarea a ceea ce exprimă, adică la trecerea în realitatea concretă a cuvintelor care îl compun. Propunerea mea pentru ultima sesiune este un dialog despre posibilitatea practică a autocunoaşterii.

Imagine : Pictura “Phryne il seduce pe filozoful Xenocrates”, Angelica Kauffmann 1794

sursa:  https://commons.wikimedia.org


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!