Va invitam la un nou atelier de pictura cu Arina Gheorghita, de aceata data avind in centru portretul feminin in cheie orientala – ODALISCA.

Cursul pleaca inainte de toate de la necesitatea de a studia figura umana, in special corpul feminin, subiect predilect al artei din epoca neolitica pana in zilele noastre.

Si daca tot abordam acest subiect complex, e bine s-o facem in sensul traditiei: pictura romaneasca are o traditie splendida si abundenta a senzualitatii feminine, sintetizata in figura exotica a ODALISCEI.

Indeosebi pictorii din sudul Romaniei au tinut aproape acest subiect si datorita solaritatii si senzualitatii sale, dar si datorita faptului ca Tara Romaneasca (si Dobrogea, cu precadere) au o traditie orientalizanta foarte puternica.

Scoala de la Balcic a dus la apogeu pasiunea pentru acest subiect, dar vom vedea ca nici pictorii din nord nu au neglijat-o.

Toti marii pictori romani: Aman, Tonitza, Iser, Ciucurencu – si lista e prea lunga ca s-o dam aici – au omagiat frumusetea contemplativa a odaliscei, aratind ca nuditatea nu e neaparat garantia absoluta a senzualitatii feminine si ca femeia- chiar ingropata in saluri, chilimuri, perne, accesorii (sau adesea in propriul par) – isi pastreaza, ba chiar isi sporeste puterea de seductie pe principiul ca un lucru ascuns e mai chemator ca unul evident etalat.

Incheiem afirmind energic un fapt evident: desi multi artisti straini au abordat si ei abundent acest subiect, pictorii romani se afla categoric in fruntea clasamentului prin eleganta, rafinament si lipsa oricarei ostentatii.

Nota: se va lucra zilnic dupa model viu

Temele intalnirilor vor fi:

Luni, 15 iulie: Iser si Odalisca

Marti, 16 iulie: Tonitza si Odalisca

Miercuri, 17 iulie: Pallady si Odalisca

Joi, 18 iulie: Ciucurencu si Odalisca

Vineri, 19 iulie: Mutzner si Odalisca

imagine: Iser, “Odalisca in salvari galbeni”

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!