Filozofia ca terapie
 

Acest curs in sase intilniri este o simplă variaţiune pe o temă veche de cînd filozofia, Socrate însuşi definindu-se ca medic al sufletelor. Ca punct de plecare am ales un roman contemporan, Soluţia Schopenhauer de Irvin Yalom, cursanţii fiind rugaţi să-l citească înainte de începerea cursului în vederea unei discuţii aprofundate în primele întîlniri. Fireşte, vom aborda şi scrieri de-ale lui Schopenhauer, în deosebi Aforismele pentru înţelepciunea în viaţă.

Al doilea punct nodal al cursului este format din Eseurile lui Montaigne pe care le vom studia din punctul de vedere al unei ipoteze de lucru extrem de simple: redactarea Eseurilor face parte dintr-un efort de auto-terapie în urma morţii tatălui şi a celui mai bun prieten, Etienne de La Boëtie.

Comparaţia dintre Schopenhauer şi Montaigne, bazată pe referinţe precise în textele celor doi filozofi, recapitulează şi contribuţiile lor la formarea conştiinţei moderne prin elaborarea unei teorii a inconştientului, la Schopenhauer, şi prin introducerea introspecţiei eului, la Montaigne. E vorba, aşadar, de doi gînditori moderni pe care-i vom înţelege mai bine situîndu-i în perspectiva opoziţiei între les Anciens et les Modernes. Pierre Hadot cu a sa Ce este fiozofia antică? ne va ajuta să aflăm ce este cu adevărat „antic” la nişte moderni precum Schopenhauer şi Montaigne. Şi, dincolo de ei, ce este „antic” în noi înşine.

Bibliografie selectivă:

Epictet, Manualul

Albert Ellis, Cum să vă controlaţi anxietatea, Meteor Press, 2009

Michel de Montaigne, Eseuri

Pierre Hadot, Ce este filosofia antică?, Polirom, Iaşi, 1997

Arthur Schopenhauer, Aforisme pentru înţelepciunea în viaţă

Irvin Yalom, Soluţia Schopenhauer, Vellant, Bucureşti, 2010


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!