Acest curs este gândit ca o introducere în universul extrem de bogat cultural şi spiritual al „Divinei Comedii” – operă monumentală care, până astăzi, nu încetează să trezească dezbateri, pasiuni, mirări. Înrădăcinată în cultura şi spiritualitatea Evului Mediu, Divina Commedia priveşte totodată cu temeritate spre orizontul Umanismului şi al Renaşterii.

Centrală în poemul dantesc este figura lui homo viator: omul călător, omul pelerin. Poemul se deschide cu imaginea emblematică a vieţii ca drum: In mezzo del cammin di nostra vita („La mijlocul drumului vieţii noastre”). Înţelegem din acest incipit încă un lucru esenţial: Commedia nu prezintă doar destinul singular al personajului Dante, ci asumă o semnificaţie extinsă, la scara întregii umanităţi. Pentru Dante, reprezentantul acestei umanităţi este, prin excelenţă, poetul.

Exilat din Florenţa natală şi iubită, în care nu-i va mai fi dat să se întoarcă, Dante imaginează o fabuloasă călătorie în lumea de dincolo, spre Casa în sens absolut, pornind de la pădurea întunecată (la selva oscura) până la experienţa întâlnirii cu divinul din ultimul cânt al „Paradisului”. Călăuze îi sunt, pe rând, poetul Virgiliu, angelica Beatrice şi Sfântul Bernard de Clairvaux, marcând trecerea treptată de la raţiunea şi cunoaşterea umană la ştiinţa divină şi mistica pură a iubirii.

Tema majoră a capodoperei danteşti este, aşadar, cea a unei conversio in Deum: o călătorie a libertăţii şi a salvării, animată perpetuu de „iubirea care mişcă soarele şi celelalte stele” (l’amor che move il sole e l’altre stelle).

Itinerariul dantesc implică, esenţialmente, două dimensiuni: una orizontală, istorică şi marcată de un context biografic zbuciumat, precum şi o dimensiune verticală, meta-istorică, mistică. Aceste două aspecte alcătuiesc „ţesătura” cu totul aparte a celor trei cantice ale „Divinei Comedii”.

Cursul îşi propune să ofere câteva repere importante pentru o lectură cât mai prolifică şi mai bogată în înţelesuri. Ne vom opri asupra unor momente-cheie ale poemului, însoţindu-ne în itinerariul nostru de textul în limba italiană (dar şi în traducere), precum şi de o serie de ilustraţii.

Pe parcursul întâlnirilor noastre vom avea în vedere următoarele aspecte: epoca lui Dante şi contextul în care acesta îşi compune capodopera, structura textului, câteva dintre principalele (re)surse teologice, filosofice şi literare ce alcătuiesc matricea culturală a poemului, figura călătorului şi cea a călăuzei, structura lumii de dincolo, ierarhiile îngereşti, precum şi alte personaje, motive, simboluri.

Cele patru întâlniri sunt structurate astfel:

1. Un necesar preambul, care va avea în centru cântul I al poemului.

2. Infernul: locul durerii

3. Purgatoriul: locul purificării

4. Paradisul sau despre „slava Celui care totul mişcă” (la gloria di colui che tutto move”).

imagine: pictură de Domenico di Michelino