Vă invităm luni, 15 iunie, de la ora 19:00, la un nou eveniment cu Arina Gheorghiţă, una din cele mai efervescente prezenţe din cadrul fundaţiei, care ne va vorbi despre o cultură plină de mister şi întrebări fără răspuns. Evenimentul va avea în superbul Palat Cesianu-Racoviţă, o clădire cu o istorie fascinantă redată astăzi unei funcţii nobile: aceea de a adăposti opere de artă şi o activitate dedicată dezvoltării pieţei româneşti de artă, şi anume Galeria Artmark.
„Încep prin a spune că alegând acest titlu mă aştept ca unii să fie induşi în eroare şi să îmi spună acest lucru. Când spui „zestre de aur” te gândeşti la tezaure, la aurul efectiv. Nu că am duce lipsă de aur – sud estul european e efectiv patria aurului sublim prelucrat, plus că civilizaţia Cucuteni avea podoabe de aur – dar nu aceasta mi-a fost intenţia. În realitate tezaurul cucutenian e majoritar de lut dar vechimea, simbolistica şi importanţa acestui lut bate orice aur.
De ceramica Cucuteni ştie toată lumea faptul că e bine reprezentată şi frumoasă. Despre oamenii care au făcut-o, despre originea lor, casele lor, religia lor, vecinii lor, societatea lor şi dispariţia lor … se ştie foarte puţin spre deloc.
„Ei şi? E treaba specialiştilor!” ar putea cineva răspunde. Dar nu e chiar aşa. Când ai în bătătură o civilizaţie care e vatra europeană absolută în calitate şi cantitate, când ai cel mai splendid neolitic european cu rădăcini colosal de adânci, un neolitic sprijinit pe culturi mai vechi, strălucite si formatoare, atunci AI O RĂSPUNDERE. Eu îi spun răspundere identitară. Adică, pe scurt, să ştii exact şi în detaliu ce ai în bătătură şi, după ce afli, ai obligaţia să dai mai departe.

Evenimentul nostru va începe cu rezultatele studiilor de genetică privind poporul român, ceea ce ne interesează nespus de tare. E obligatoriu să începem cu asta ca să ştim care e originea noastră străveche. Aici avem parte de o mare surpriză. După ce ne trece uimirea vom vrea să ştim cum a fost posibil să avem asemenea ADN copios. Vom vrea să ştim cum am ajuns aici. Nu vă gândiţi la daci si romani, că vă luaţi ţeapă, nu e un film cu daci şi romani. Aşa că explicăm cum a fost posibil. Nu e uşor, dar e spectaculos, vă garantez. E cu palpitaţii.
Dacă vă plac misterele, v-aţi găsit evenimentul. Cultura Cucuteni e plină de mister şi de întrebări aţâţătoare fără răspuns. NU există necropole, aşadar e imposibil sa găseşti vreun os de la băieţii ăştia, sau, mai bine zis, de la fetele astea – pentru că societatea lor era matrifocală. Feministele să se abţină, nu era chiar matriarhat, dar nici bărbaţii să nu jubileze, căci nici ei nu erau la conducere! Încercăm să desluşim religia lor ale cărei urme sunt vizibile şi azi dacă ştii unde să cauţi. Normal că din ce ştiu vă zic şi vouă! Tabloul va fi complet numai dacă prezentăm şi ultimele descoperiri arheologice năucitoare şi artefacte proaspăt scoase din săpătura acestor ani chinuiţi ai autostrăzilor. Cunoaşteţi marca fabricii: NIMIC FĂRĂ CONTEXT! Învăţare cu temelie! Dar ca o concluzie: neoliticul românesc e premium! E un vârf absolut de calitate!”
Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită, având în vedere logistica specială.
*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.
Palatul Cesianu-Racoviţă se află în centrul Bucureştiului şi în vecinătatea celor mai importante repere culturale ale oraşului: Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Central Universitară. O clădire cu o istorie fascinantă este redată astăzi unei funcţii nobile: aceea de a adăposti opere de artă şi o activitate dedicată dezvoltării pieţei româneşti de artă, şi anume Galeria Artmark.

Desen sus: de Radu Oltean






