Cursul propune analiza si interpretarea artei si arhitecturii secolului xx odata cu schitarea destinelor unor figuri inovatoare in plan artistic si teoretic. Selectam personaje care au rasturnat si perceptia asupra artei, si rolul artistului in societatea contemporana.

Survolul verifica elasticitatea definitiilor pentru modernitate si avangarda, viziune utopica si spirit radical, angajament social si entertainment. Nota distinctiva a atelierelor este data de abordarea interdisciplinara (comentarii ce largesc spectrul analizei catre domenii conexe – literatura, film, muzica, filosofie), libertatea asocierilor creative si de materialul vizual documentar.

Intalnirile se vor mai degraba interactive, fiind puse in joc spiritul critic si atitudinea ludica.

Temele atelierelor sint:

1 – Marcel Duchamp: problema readymade-ului

2 – Le Corbusier si „orasul contemporan“ / Frank Lloyd Wright si stilul international in arhitectura

3 – Jackson Pollock: action painting

4 – Andy Warhol si „supermarketul american“

5 – Joseph Beuys. Despre „definitia extinsa a artei“

6 – Vito Acconci: performance si video art

7 – Zaha Hadid si postmodernismul in arhitectura

8 – Damien Hirst si piata contemporana de arta
……………………………………………………………………………………………………………………….

Oana Tanase este critic de arta si curator, doctorand al Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti cu o teza ce discuta practicile documentare in arta contemporana. Lucreaza la MNAC, in cadrul departamentului Curatoriat-Cercetare, si ca independent. Publica in revistele de specialitate eseuri si recenzii, iar proiectele sale investigheaza natura si functia reprezentarii, strategii ale artei contemporane si rolul muzeului.

foto: Gin foto


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!