Atelier de analiză de film: scenariu, actorie, imagine
 

Întâlnirile au loc săptămânal, marţi, în intervalul 19:00-21:00.

Pentru spectator, filmul înseamnă şi trebuie să însemne, în primul rând, EMOŢIE. Însă, dincolo de emoţie, există un întreg univers pe care uneori îl intuim, dar, pe care ezităm de multe ori să îl explorăm şi ne rezumăm la „mi-a plăcut” sau „nu mi-a plăcut”.

Analiza de film şi teoria filmului sunt cele care oferă spectatorului dornic să meargă dincolo de emoţie, uneltele necesare pentru a analiza, judeca şi diseca un film. Asta urmează să facem la acest curs. De ţinut minte că acest curs nu se străduieşte să formeze critici de film, istorici de film, teoreticieni în arta cinematografică sau să ofere o introducere în aceste discipline.

Cursul se adresează spectatorului curios să înteleagă cum funcţionează un film, cum reuşeste să ne facă să ne simţim, pentru o oră şi jumătate, eroi, îndrăgostiţi sau revoluţionari. Filmul e ca un vin. Oricine poate să bea un pahar, iar apoi să prindă culoare în obraji, să îşi deschidă mai lesne baierele sufletului. Însă, de îndata ce înţelegi ce înseamnă buchet, aftertaste, maturitate, apoi câte ceva din alchimia intimă a vinului, se deschid alte porţi, iar bucuria ajunge la un alt nivel. Astfel devine mai limpede de ce un vin e bun, altul rău, iar altul poate grozav, dar… nu pe gustul nostru.

În acest curs vom analiza, pe rând, elementele ce intră in film. Scenariul, actoria, limbajul cinematografic, imaginea, sunetul şi muzica. Vom vorbi de genuri clasice – povestea de dragoste, filmul de aventuri, filmul poliţist sau filmul de groază. Vom vorbi de genuri contemporane – mumblecore, gore, LGBT şi ne vom îndrepta spre diferenţieri ce transced genurile – film de artă vs. film comercial, film independent vs film de studio, film american vs. film european.

În fiecare situaţie vor exista recomandări de vizionare ce vor deschide gustul pentru producţii la care, altfel, nu ar fi existat acces. De fapt, cursul de aici se străduieşte să acopere o lacună în educaţia artistică a fiecăruia dintre noi şi să ofere o experienţă completă spectatorului de film, să îl transforme din consumator de film, în iubitor avizat al cinema-ului.

Cursul va fi unul interactiv, se vor analiza fragmente din filme clasice precum Cetăţeanul Kane de Orson Welles, Naşul de Francis Ford Coppola, Ultimul tango la Paris de Bernardo Bertolucci, alături de fragmente din filme contemporane precum Summer Palace de Ye Lou, Dogville de Lars von Trier, Winter Sleep de Nuri Bilge Ceylan, sau Mommy de Xavier Dolan. Va exista o filmografie de 10 filme, recomandată pentru cursanti, alături de una facultativă ce va acoperi principalele curente din filmul nord-american, european, asiatic şi sud-american de la începutul artei cinematografice şi până în prezent.

Temele întâlnirilor sunt:

1. Teoria filmului – context. Film si realitate, genuri clasice si genuri contemporane.

2. Scenariu si productie. Film american vs film european, film de studio vs film independent. Adaptari literare.

3. Regie si limbaj cinematografic. Evolutie, curente, aplicatie pe film vs serial. Filmul de arta si filmul de festival.

4. Actorie. Actorii inceputului, Method Acting, realism, neprofesionistii, realitate emotionala reconstruita.

5. Imagine si sunet. Perceptie, imaginea fara sunet si sunetul fara imagine, expresionism. Filmul comercial.

6. Filmul contemporan. Analiza fragmentului si analiza intregului. Aplicatii, subiectivism si obiectivism in analiza.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Filmografie recomandată de lector:

1. A Streetcar Named Desire (1951), regia Elia Kazan
2. The Godfather (1972), regia Francis Ford Coppola
3. Last Tango in Paris (1972), regia Bernardo Bertolucci. Titlu original Ultimo tango a Parigi.
4. E.T. (1982), regia Steven Spielberg. Titlu original E.T. the Extra Terrestrial.
5. Live Flesh (1997), regia Pedro Almodóvar. Titlu original Carne tremula.
6. The Swamp (2001), regia Lucrecia Martel. Titlu original La ciénaga.
7. Distant (2002), regia Nuri Bilge Ceylan. Titlu original Uzak.
8. Summer Palace (2006), regia Ye Lou. Titlu original Yi He Yuan.
9. Mommy (2014), regia Xavier Dolan.
10. Joker (2019), regia Todd Phillips

sursă foto aici

 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!