Mazurcile lui Chopin şi Skriabin: Dialog cu muzică pentru pian
 

Va invitam simbata 24 octombrie, de la 17:00, la un recital de pian sustinut de pianista Andreea Butnaru, in Sala George Enescu a Conservatorului (Universitatea Nationala de Muzica).

Denumite “Perlele paradisului”, miniaturile de origine poloneză au pornit din tradiţia populară; sunt cele mai lapidare şi mai încărcate de semnificaţii piese din tradiţia muzicală romantică, devenind un simbol al renaşterii culturii tradiţionale prin Frederic Chopin, cel care le-a preluat de la forma dansantă şi le-a transformat în bijuterii clasice.

Chopin, îngerul pierdut al lui Delacroix, vrăjitor al sferelor celeste, a creat mazurci pe toată durata vieţii sale, ele devenind astfel mărturii ale devenirii sale creative; aşa cum Schubert îşi plăsmuia liedurile după simţirile sale cotidiene, tot astfel a reuşit Chopin să-şi exploreze în mazurci spaţiul inimii şi al spiritului, prin visare, lumină, melancolie şi, uneori, bucurie.

Jumătate de secol mai târziu, Alexandr Skriabin, poetul nebun al sferelor sonore, a experimentat în genul acestei miniaturi aceleaşi gânduri de înălţare, asociind culoarea cu armonia şi explorând tărâmul simbolurilor muzicale; aşa cum spunea despre el însuşi, “sunt magicianul unei puternice armonii îngereşti – aroma Raiului – dăruind visuri tandre si gentile omenirii”. Mazurcile sale incubează simboluri ale vieţii şi morţii, ale masculinului şi femininului, ale tandreţii şi exilului, încifrate în armonii fluide, în continuă transformare.

Pianista Andreea Butnaru va cânta şi va povesti despre simbolică şi despre cei doi îngeri ai muzicii secolului al XIX-lea, precum şi de esenţele muzicale conţinute în genul mazurcii.

Programul recitalului va cuprinde urmatoarele piese:

Alexandr Skriabin:

  • Mazurka op.40/2 in Fa# – Mazurka op. 25/5 in do#
  • Mazurcile op.25/3 si 4 in mi si Mi
  • Mazurca op. 25/1 in fa
  • Mazurca op. 25/6 in Fa#
  • Mazurca op. 3/4 in Mi

Frederic Chopin:

  • Mazurca op. 67/4 in la – Mazurca op.24/1 in sol
  • Mazurca op. 68/2 in la –  mazurca op 7/2 in la
  • Mazurca op. 68/3 in Fa
  • Mazurcile op. 30, nr. 1,2,3 si 4
  • Mazurca op. 7, nr.1 in Sib

La final, publicul va putea adresa intrebari, pe marginea temelor prezentate.

Concertul de muzica de cameră este organizat in parteneriat si gazduit cu amabilitate de “Universitatea Nationala de Muzica”.

Studentii si elevii – fara mijloace materiale – pot solicita participare gratuita la acest eveniment, prin trimiterea unul mail prin care sa solicit acest lucru.

Acest concert se inscrie in seria evenimentelor lansate in 2012 –DIALOGURI MUZICALE, proiect initiat de Fundatia Calea Victoriei si pianista Andreea Butnaru

Imagine – pictura de William Turner


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!