Tiţian şi poesia erosului
 

Termenul poesia este înrădăcinat în spaţiul diafan-evocator al artei veneţiene din secolul al XVI-lea şi exprimă – în cuvintele lui Tiţian – o „pictură de concepţie fabuloasă” (pittura di favolosa invenzione).

Poesia a apărut, în primul deceniu după 1500, din simbioza artistică dintre Giorgione şi Tiţian, materializată în două dintre cele mai faimoase tablouri ale istoriei artei: Concertul campestru şi Venus dormind.  După moartea prematură a lui Giorgione, în 1510, ascensiunea şi triumful lui Tiţian la Veneţia sunt marcate de o serie de „poezii” picturale centrate pe aluzivitatea erotic-alegorică a nudului feminin cu conotaţii mitologice.

De la Amorul sacru şi amorul profan (1514) şi până la cele şase tablouri din seria Venus şi muzicianul (1545 – 1570), trecând prin Venus din Urbino (1538), Tiţian consacră în istoria artei o tematică ce respiră senzualitate şi cultură, amalgamând concepte filozofice filtrate de interpretări locale, idei artistice şi mai ales o imensă pasiune pentru culoare, lumină, picturalitate.

Neoplatonismul, literatura antică şi modernă, mituri artistice, strategii de reprezentare alegorică şi chiar precepte de ordin fiziologic, toate laolaltă configurează universul ideatic al „poeziilor” pictate de Tiţian.

Imagine: Venus şi lutistul, 1565-70, ulei pe pânză. Sursă aici.

Înscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!