Testimoniale din partea Bursierilor fundatiei
 

Testimoniale si impresii impartasite de bursierii Fundatiei Calea Victoriei

  • Cursul a fost unul jos pălăria! Singurul meu regret este faptul că nu a durat mai mult. Doamna Gheorghiţă este o profesoară remarcabilă de la care simt că am învăţat lucruri importante şi multe raportate la timpul oferit, de asemenea este o prezenţă plăcută, o fire deschisă, dornică de a împărtăşi experienţă profesională şi o persoană cu tact pedagogic, iar  prin acestea consider că am spus tot ce am avut de spus. – Radu C. despre Cursul de ilustratie de carte cu Arina Gheorghita

  • Cele cinci ateliere au fost deopotriva cateva ore de socializare si autocunoastere, ambele sprijinindu-se pe vorbitul in public. Profesionalismul cu care ni s-au transmis informatiile s-a imbinat cu pietenia, intelegerea si veselia, cele cinci dimineti de sambata dovedindu-se a fi placute si foarte utile. – Bianca I. despre Atelierul de Vorbire in Public cu Iulia Ivanov
  • A insemnat mult pentru mine sa gasesc pe cineva care sa ma indrume pe calea asta si sa-mi dea incredere in mine. Si, mai ales, sa ma ajute sa termin o poveste greu de spus. – Venera D. despre Atelierul de Jurnalism Narativ cu Ana Maria Ciobanu
  •  As vrea sa va felicit pentru plimbarea ghidata de ieri, a fost cu adevarat foarte placuta si am avut sentimentul de vacanta si de noi descoperiri. – Alexandra S. despre expeditia culturala Descopera Mahalaua Mantuleasa cu Anita Sterea

 —

Pentru a citi mai multe testimoniale, vizitati si pagina dedicata mesajelor primite atat de la bursieri, cat si de la ceilalti cursanti de-a lungul verii trecute.

Ne puteti impartasi parerile voastre despre atelierele sau evenimentele la care ati participat la [email protected]


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!