Istoria Sărutului. Introducere în universul lui Brâncuşi
 

Vă invităm la un curs nou, care oferă o perspectivă interdisciplinară asupra operei lui Constantin Brâncuşi, abordând-o la intersecţia unor discipline precum istoria artei, morfologia religiilor şi estetica. Poarta de acces către lumea creată de cel mai mare sculptor român şi unul dintre cei mai mari artişti ai sec. XX este, în cadrul acestui curs, celebra sa lucrare Sărutul.

În măsura în care, după cum crede Eliade, „a reuşit să uite ceea ce a învăţat la şcoală şi a regăsit astfel Universul spiritual al Neoliticului”, Brâncuşi a reamintit omului modern arhetipurile existenţei, modelele profunde de gândire şi de raportare la realitate. Pe acestea le-a (re)accesat printr-un lung efort de rememorare (sau de „excavare”) artistică şi le-a vizualizat printr-o intuiţie rară, pe care am putea-o considera un profetism nu îndreptat spre viitor, ci întors spre timpul arhaic. Din felul în care acestea au fost evocate în sculpturi, poate fi dedus mesajul pierdut al unei vârste ingenue a umanităţii.

De aceea, citirea unui mit arhaic – precum cel al iubirii eterne, pe care o ilustrează androginul – prin intermediul operei lui Brâncuşi poate provoca şi orienta o reflecţie profundă şi autentică. Dacă într-adevăr „izbutise, printr-o extraordinară anamneză, să readucă la viaţă forme, simboluri şi semnificaţii arhaice, uitate în Europa de multe mii de ani”, Brâncuşi regăseşte tocmai urmele pierdute necesare în reparcurgerea drumului spre centru (ceea ce înseamnă şi spre început). Solidarizând din nou materia cu forma – şi pe acestea două cu unele conţinuturi ale conştiinţei –, sculptura brâncuşiană redeschide accesul spre arhetip. În entuziasmul, sincopele şi dilemele acestei aventuri, această operă este un ghid obligatoriu.

Mitul androginului este lecturat de Brâncuşi – după cum consideră, în bibliografia românească, în special Cristian Robert Velescu – în binecunoscutul Sărut, a cărui morfologie şi ale cărui variante lasă să se înţeleagă inclusiv reflecţia brâncuşiană asupra temei erotice şi a destinului iubirii în temporalitate. Pe de altă parte, însă, observându-se rezonanţa intimă dintre universul formelor brâncuşiene şi cele ale lumii arhaice, precum şi atitudinea sculptorului însuşi faţă de materie, faţă de gestul sculptural şi faţă de rezultatele simbolice ale acestuia, s-a considerat că „misterul” operei lui poate fi pătruns cu ajutorul arhetipologiei (care caută, identifică şi explică semnificaţiile operelor plecând de la arhetipurile pe care acestea se structurează sau pe care le exprimă). Prezentul curs va exploata ambele metode, în scopul de a obţine sensurile reale şi posibile ale operei analizate.

Prezentare curs

Acest curs are mai multe mize. Pe de o parte, îşi propune să iniţieze cursantul în opera brâncuşiană. Totodată, în mod particular, are ambiţia de a exersa două propuneri interpretative având ca suport Sărutul brâncuşian şi de a opta, finalmente, pentru una dintre ele. Nu în ultimul rând, lectorul doreşte familiarizarea audienţei cu unele dintre instrumentele de istoria şi de critica artei, deci însuşirea unor metode de cercetare specifice acestei discipline (implicit, dezvoltarea capacităţii de a „consuma” artă vizuală în mod organizat, sistematic, pertinent). Cursul se va desfăşura potrivit „agendei” din silabus.

Silabus curs

Premise şi introducere ● Formularea problemei ● Elemente biografice ● Radiografie sumară a operei ●

„Sărutul”. Precedente, surse de inspiraţie ● Arta gotică ● Antonio Canova ● André Derain ● Paul Gauguin ● Emil Dorré ● Amedeo Modigliani ● Auguste Rodin ●

Ipoteză interpretativă 1: androginul platonician ● Brâncuşi, cititor al lui Platon (?) ● Banchetul şi mitul androginului ● Problematizare ●

Ipoteză interpretativă 2: morfologia eliadescă a sacrului ● Despre „clasicismul” lui Brâncuşi ●  Rudimente de morfologia religiilor ● Opera brâncuşiană ca epifanie litică ●

Bibliografie fundamentală pentru cei care sunt interesaţi

  • ***, Colocviul „Brâncuşi” – Bucureşti, octombrie 1967, Meridiane, Bucureşti, 1968;
  • Petre Comarnescu, Brâncuşi. Mit şi metamorfoză în sculptura contemporană, Meridiane, Bucureşti, 1972;
  • Petre Comarnescu & Mircea Eliade & Ionel Jianu, Mărturii despre Brâncuşi, Ed. Fundaţiei C. Brâncuşi, Târgu-Jiu, 1997;
  • Benjamin Fondane, Brâncuşi, trad., studiu introd., note, comentarii L. Palanciuc şi M. Şora, pref. O. Salazar-Ferrer, dosar de M. Jutrin, cu un desen de C. Brâncuşi, Limes, Cluj-Napoca, 2008;
  • Pontus Hulten & Natalia Dumitresco & Alexandre Istrati (eds.), Éd. Flammarion, Paris, 1986;
  • Doïna Lemny, Constantin Brancusi, Éd. Oxus, Escalquens, 2005;
  • David Lewis, Brâncuşi, trad. şi pref. N. Stănculescu, Ed. Fundaţiei C. Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2001;
  • Sanda Miller, Constantin Brancusi. A survey of his work, Clarendon Press, Oxford, 1995;
  • Matei Stîrcea-Crăciun, Brâncuşi – limbajele materiei, Anima Publishing House, Bucureşti, 2010;
  • Cristian Robert Velescu, „Conjuncţia Brâncuşi – Platon, un reper semnificativ al sculpturii moderne”, „Cuminţenia pământului şi Sărutul, o abordare iconologică”, în Brâncuşi iniţiatul, Editis, Bucureşti, 1993, pp. 15-38, 39-57.
Înscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!