Prin muzeele lumii – Prado
 

Vă invităm la o călătorie imaginară în câteva dintre cele mai cunoscute şi vizitate muzee din lume. Pline de istorii şi de opere de artă faimoase, Luvru, Prado, Metropolitan Museum – New York, National Gallery – Londra şi muzeul d’Orsay ne permit o incursiune inedită în arta şi istoria lumii. Din Antichitate până la impresionişti, trecând prin Renaştere şi Baroc, vom descoperi împreună opere emblematice, cele pe care nu trebuie să le ratăm când vizităm muzeul respectiv sau pe care le revedem de fiecare dată cu o curiozitate şi uimire nesfârşite.

A treia noastră oprire va fi la Madrid, pentru a afla istoria colecţiilor regale spaniole şi a muzeului care le adăposteşte. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, influenţaţi de ideile iluministe, dar şi de alte experimente muzeale europene, Ferdinand al VII şi contele de Floridablanca gândesc un muzeu care să prezinte bogatele colecţii regale. Deschis în 1819, Prado prezintă şi astăzi comorile regilor Spaniei, admirate de aceştia la Alcázar şi Escorial sau prin alte reşedinţe.

Colecţiile spaniole au cunoscut o extindere remarcabilă, în secolul al XVI-lea,  în vremea lui Carol V, atunci când Madridul era capitala unui imens imperiu, peste care soarele nu apunea niciodată. Dominaţia spaniolă în nordul Europei (Ţările de Jos spaniole) nu a fost sinonimă doar cu o confruntare tragică între spiritul protestant şi cel catolic, ci şi cu achiziţionarea unor opere de artă emblematice pentru colecţiile regale şi nobiliare. Mai târziu, în tumultul militar şi politic de la începutul secolului al XIX-lea, când Spania s-a confruntat cu ocupaţia armatelor napoleniene, urmată de alungarea acestora şi de revenirea familiei de Bourbon, unele opere de artă părăsesc colecţiile regale sau nobiliare pentru a ajunge pe malurile Tamisei (Portretul soţiilor Arnolfini,  o parte din ciclul mitologic creat de Tiţian pentru Filip II, Venus în oglindă /The Rokeby Venus etc).

De-a lungul vizitei noastre, vom admira câteva dintre comorile muzeului. Vom încerca să aflăm sensurile Grădinii desfătărilor, enigmaticul triptic a lui Hieronymus Bosch. Garguii şi anluminurile gotice, scrierile moralizatoare, dar şi utopiile epocii, toate se regăsesc în cele trei panouri pictate de maestrul flamand, mesajul său reflectând ideile şi morala timpului.

Tiţian, pictorul lui Carol V, a îmbogăţit colecţia regală cu faimoasele portrete ale împăratului şi prinţului moştenitor, Filip II, dar şi cu un ciclu inspirat de Metamorfozele lui Ovidiu şi de alte scrieri antice, şi cunoscut sub numele de poesie (adevărate invenţii poetice, în viziunea pictorului). Minunatele zeiţe ale lui Tiţian aveau să îi inspire lui Goya, câteva secole mai târziu, primul nud feminin autonom, fără o justificare religioasă sau mitologică  – Maja desnuda.

Nu vom uita nici de Meninele lui Velázquez, şi mai ales vom descifra povestea unui tablu care iniţial a avut un sens dinastic, pentru a ajunge, în final, să reprezinte o delectare personală pentru rege şi simbolul  ascensiunii sociale a pictorului.

Nu vom uita nici de tablourile lui Dürer şi nici de cele ale lui Murillo sau Goya. Incursiunea noastră se va termina cu pânzele şi gravurile lui Goya care reflectă climatul politico-social din Spania de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi reacţiile la represiunea armatelor napoleniene.

Participanţii se vor familiariza cu istoria unuia dintre cele mai cunoscute muzee europene, dar şi cu modul în care conceptele de muzeu şi de colecţie s-au articulat în spaţiul spaniol. În egală măsură, vor avea câteva repere istorice şi estetice atunci când vor vizita sau revizita muzeul.

Evenimentul are loc online, live, pe zoom.us. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!