Pompei – Călătorie culturală în trecut
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de joi, în intervalul 19:00-21:00.

Multe credem că ştim despre singurul oraş intact al Antichităţii şi unul din cele mai populare situri arheologice de pe glob. Ştim multe, da, însă mai mult generalităţi sau picanterii pentru turişti.

O fi Pompei un subiect vulcanic, dar lectorul nostru crede că, din toată povestea sa, erupţia în sine este cel mai nesemnificativ moment. Cu adevărat palpitante sunt amănuntele vieţii de zi cu zi a  pompeienilor, una din cele mai fericite comunităţi cunoscute istoricilor şi care a ştiut să se înfrupte din viaţă cu o bucurie epicureană greu de egalat.

Vom vorbi despre casa romană, celebra ” domus” şi vom afla de la cine au furat romanii modelul cu atrium şi cine l-a dus mai departe după prăbuşirea Imperiului Roman. Vom răspunde la întrebarea: ce s-a întâmplat cu toga romană după ce romanii nu au mai existat ca imperiu. Dacă s-au mai făcut terme pe undeva ( şi aici vom avea mari surprize)!

Ne vom interesa şi de medicina romană şi cum vindecau ei bolile pe vremea aceea, dar şi mult disputata întrebare: aveau romanii mall-uri? E posibil? Sau sunt elucubraţii de istorici diletanţi?  Una peste alta, cu romanii nu te plictiseşti niciodată.

Pompeienii au fost oameni veseli şi puşi pe şotii, hedonişti şi extrem de inventivi. La acest curs vom răspunde la întrebări pe care mulţi ar dori să le pună, dar pe care manualele le evită, eşuând astfel să ofere un tablou complet şi cu adevărat fascinant al acelor vremuri:

Ce mâncau oamenii pe atunci? Existau vinuri în Pompei? Dar pâine?

E adevărat că prăjiturile erau acre şi că omleta se servea cu miere?

Cum arătau hanurile şi localurile? Dar un bordel?

Cum trăiau bogaţii? Dar săracii? Existau costume de baie?

Romanii purtau pantaloni? Cum se vopsea stofa pentru togă?

Cum se încălzeau oamenii în casele alea mari?

De ce erau atâtea secte în Pompei şi de ce toţi erau înnebuniţi după Egipt?

Ce e  cu Vila Misterelor? Cine erau proprietarii ei?

Şi, mai important decât toate, “A fost Pompeiul un oraş roman, aşa cum se crede?”

La toate acestea şi la multe altele vom răspunde şi mai ales vom vedea imagini de o frumuseţe înnebunitoare, care ne vor face să ne întrebăm retoric de ce în timpurile  moderne nu se mai făuresc asemenea capodopere. :)


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!