Vă invităm marţi, 17 februarie, de la ora 19:00, la un eveniment nou, susţinut de istoricul Alina Pavelescu, despre idilă dintre Elena Văcărescu şi principele moştenitor Ferdinand, o poveste de dragoste cu profunde implicaţii istorice şi politice.

În zorii Belle Époque, când Regatul României se afla în plin proces de modernizare, iar dinastia de Hohenzollern căuta să-şi asigure stabilitatea pe tron, o poveste de dragoste iscată în apartamentele private ale reginei Elisabeta zguduie din temelii încă tânăra aşezare constituţională a ţării. Protagoniştii acesteia sunt principele moştenitor Ferdinand, nepotul de frate adoptat de regele Carol I pentru a asigura continuitatea dinastiei, şi Elena Văcărescu, domnişoara de onoare şi favorita reginei Elisabeta, poetă premiată de Academia Franceză şi vlăstar al uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice româneşti.

Niciunul dintre cei doi tineri nu are o fire de aventurier, amândoi îşi iau foarte în serios pasiunea. Ferdinand e un tânăr nu foarte arătos, mic de statură şi clăpăug, dar sensibil şi inteligent. Elena e o fată rotofeie şi negricioasă, departe de idealul de frumuseţe al vremii, dar compensează prin talent, inteligenţă şi un temperament care ştie să se facă plăcut. Afinitatea dintre ei e reală şi profundă, ocrotită asiduu de regina Elisabeta şi, la început, privită cu bunăvoinţă chiar şi de regele Carol I.

Dar, când guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu, declanşează furtuna politică, regele are de făcut o alegere dură: iubirea celor doi sau viitorul dinastiei? Rezultatul, impus de argumentul imbatabil al raţiunii de stat, e deci previzibil: Elena şi Ferdinand sunt despărţiţi, Elena e exilată la Paris, de unde nu va mai reveni niciodată în România, iar „complicea”, regina Elisabeta, e trimisă şi ea într-un exil care va dura nu mai puţin de doi ani. La un an după acest sfârşit dureros, în decembrie 1892, Ferdinand se căsătoreşte cu Maria de Edinburgh, punând astfel în siguranţă viitorul dinastiei de Hohenzollern în România. Cu Elena, care, după sfârşitul tragic al poveştii lor de dragoste, a ales să nu se mai căsătorească niciodată, Ferdinand se va revedea o singură dată, în 1926, cu un an înainte de moartea lui.

Şi totuşi, care sunt explicaţiile acestui sfârşit dramatic? Care sunt dedesubturile politice ale idilei dintre Ferdinand şi Elena? De ce reacţiile stârnite de povestea de dragoste, aparent nevinovată, au fost atât de vehemente? Ce ne spune desfăşurarea evenimentelor din iarna şi din primăvara anului 1891 despre rolul politic al femeilor de la Curtea Regală?

În cuprinsul conferinţei de faţă, vă invităm să explorăm împreună răspunsurile la aceste întrebări. :)