Istoria Modei Europene: Eleganţă, Stil şi Lux
 

Vă invităm într-o incursiune fermecătoare în lumea modei, pentru a descoperi care sunt momentele cele mai spectaculoase din istoria costumului şi a stilului din Europa. Costumul – ţinutele aristocraţilor, hainele burghezilor sau excentricităţile unor artişti – reflectă schimbările din societate, semnele puterii sau ale revoltei, evoluţia oamenilor de-a lungul secolelor. Hainele extraordinare despre care vom povesti şi pe care le vom admira de-a lungul cursului stau sub semnul jocului dintre convenţie şi inovaţie, moralitate şi frivolitate, decenţă şi senzualitate, docilitate şi emancipare feminină.

Capricioasă, efemeră, generatoare de extravaganţe şi revolte, moda pare, la prima vedere, o poveste despre podoabe şi gusturi de moment. Trenele, gulerele plisate, crinolinele, silueta în formă de S şi cea tubulară, fusta mini sau jeanşii, toate i-au determinat pe bărbaţii şi femeile de ieri şi de azi să îşi modeleze trupul după un standard anume, să asocieze o piesă vestimentară unui moment al zile sau unei anumite vârste.

Privind cu atenţie printre volane, costume, rochii şi cămăşi, descoperim nu doar cochetăria unei doamne şi eleganţa unui domn, ci şi spiritul timpului. Căci moda surprinde, aproape imperceptibil, plăcerile, spaimele, credinţele politico-religioase sau economice ale unei societăţi.

Vă invit, de-a lungul a patru ateliere, să descoperim o altă istorie a Europei, spusă prin intermediul  mătăsurilor, stofelor preţioase dar si a corsetelor, redingotelor, pelerinelor, pălăriilor. Ne vom delecta cu sculpturi, picturi şi gravuri celebre, dar nu vom uita nici de hainele, pantofii sau bijuteriile care au ajuns până la noi şi care acum se află în muzee prestigioase.

La sfârşit, s-ar putea să descoperim că pelerina unui domn şi broderiile de pe fustele unei cochete narează o istorie vie şi mereu surprinzătoare.

Temele celor patru ateliere sunt:

1. De la Antichitate la Renaştere. Faldurile lumii greco-romane. Tunică, togă, mantie. Podoabe, siluete şi apariţii sociale. Evul mediu bizantin şi cel latin. Câteva caracteristici. Când şi-a făcut apariţia moda europeană? Feminin şi masculin. Corsete, haine vătuite, gulere dantelate, verdugados şi alte curiozităţi din Renaştere.

2. Europa modernă. Pelerine, pălării, dantele şi peruci: când domnii se împodobesc la fel de mult ca doamnele. Crinoline şi panileuri. Rochia de inspiraţie britanică – spre naturaleţe. Reviste de modă. Rose Bertin – prima creatoare de modă. Secolul XIX– pentru scurt timp corsetul este uitat. Costumul masculin – cum s-a născut o ţinută clasică. De la crinolină la silueta în formă de S şi la silueta clepsidră.

3. Spiritul modei. Marile case de modă şi marile magazine. Worth şi Poiret – de la conservator la modern. Secolul XX şi revoluţia Chanel. De la Vionnet la Schiaparelli – drapaje, bieuri şi alte experimente.  Moda războiului.  Materiale inedite.

4. Europa postbelică şi renaşterea modei. Dior, Balenciaga, Givenchy. Când hainele vorbesc despre tinereţe, revoltă şi proteste (Cardin, Courrege, Quant). Minijupa, jeanşii şi alte «transgresiuni» vestimentare. Hainele unisex. Modă şi artă – Yves Saint-Laurent. Moda la începutul secolului XX – «o ceremonie pentru o regină dispărută»?


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!