Vă invităm duminică, 21 iunie, de la ora 19:00, de Ziua Internaţională a Muzicii, la o întâlnire specială, gândită ca o călătorie între cântec şi poveste. Vom descoperi, alături de Romaniţa Duminică, povestea mai puţin cunoscută a Mariei Tănase, cum a ajuns să-l cunoască pe Harry Brauner, istoria şi sensurile din spatele unor piese din repertoriul Mariei Tănase, iar fiecare poveste va fi însoţită de un cântec, într-o orchestraţie proprie pentru pian şi vioară, o interpretare intimă, care pune în lumină emoţia şi expresivitatea acestor cântece.

Despre Maria Tănase s-au scris nenumărate pagini, însă dincolo de legendă rămâne un adevăr simplu: ea a fost mai mult decât o interpretă de muzică populară. Într-o epocă de mari transformări culturale, Maria Tănase a reuşit să aducă pe scenele urbane şi în studiourile radio ecoul unei lumi tradiţionale, transformând cântecul lăutăresc şi folcloric într-o formă de artă profund personală. Prin vocea ei inconfundabilă, prin dramatismul interpretării şi prin sensibilitatea cu care a înţeles spiritul cântecului românesc, ea a devenit nu doar o artistă celebră, ci un adevărat simbol al identităţii culturale româneşti.

Pentru a înţelege însă fenomenul Maria Tanase, trebuie privit contextul cultural în care apare. Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX era un oraş vibrant, aflat la intersecţia dintre tradiţie şi modernitate. În centru, dar si in mahalalele sale, unde se întâlneau muzica orăşenească, folclorul şi cântecele aduse de migranţi din diferite regiuni ale ţării. În acest spaţiu viu şi divers, Maria Tănase a crescut ascultând folclor, cântece de petrecere şi melodii de dor, pe care mai târziu le va transforma, prin propria sensibilitate artistică, într-un repertoriu care avea să cucerească atât publicul larg, cât şi elitele culturale ale vremii.

Repertoriul interpretat de Maria Tanase este extrem de divers şi reflectă multiplele surse ale culturii muzicale româneşti: de la cântece vechi, preluate din tradiţia consemnată de Anton Pann, precum „Până când nu te iubeam”, la doine culese de Harry Brauner în campaniile antropologice realizate alături de Constantin Brăiloiu, precum „Cine iubeşte şi lasă”, şi până la cântece de muzică uşoară, devenite ulterior emblematice în repertoriul ei. Un astfel de exemplu este „Mi-am pus busuioc în păr”, cântec compus de Nicu Kanner şi Ion Vasilescu special pentru numărul Mariei Tănase din cadrul stagiunii de la Teatrul Alhambra — o piesă care are, la rândul ei, o poveste fascinantă şi care este des confundată cu un cantec folcloric.

De altfel, Maria Tănase nu s-a limitat niciodată la o interpretare strict tradiţională a repertoriului. La începutul anilor ‘40, ea a experimentat adesea combinând cântece de inspiraţie folclorică cu sonorităţi moderne ale vremii, interpretându-le pe ritmuri de jazz alături de orchestra condusă de Steve Bernard. Această apropiere de stilul occidental a fost privită cu suspiciune în contextul politic tensionat al epocii, iar unul dintre motivele oficiale invocate pentru interzicerea temporară a difuzării cântecelor sale a fost tocmai această „modernizare” a folclorului, pe care autorităţile au numit-o „distorsionare”. Discul înregistrat împreună cu orchestra lui Steve Bernard a fost retras şi distrus, devenind unul dintre episoadele mai puţin cunoscute, dar semnificative, din istoria carierei Mariei Tanase.

Cine este Romaniţa?

Romaniţa Duminică este artistă, compozitoare şi interpretă, cu un parcurs care îmbină creaţia muzicală cu cercetarea antropologică. Licenţiată la Paris in Artele Spectacolului ş la Bucureşti în Regie de Film&Tv, masterandă în Etnologie, Antropologie Culturală şi Folclor la Universitatea Bucureşti, Romaniţa investighează legătura profundă dintre cântec, memorie colectivă şi emoţia transmisă între generaţii, având ca direcţie centrală muzicile vechi şi patrimoniul sonor românesc. Este iniţiatoarea proiectului Lăutăresque, un demers artistic care aduce muzica lăutărească într-un dialog contemporan cu jazz-ul, muzica uşoară românească şi sensibilitatea actuală, fără a-i altera esenţa, proiect concretizat într-un album pe suport vinil in ediţie limitată.

Prin Lăutăresque, Romaniţa urmăreşte nu doar reinterpretarea unui repertoriu valoros, ci şi reactivarea sensului său afectiv şi identitar. În munca sa, muzica nu este doar spectacol, ci formă de poveste, arhivă vie şi spaţiu de întâlnire între trecut şi prezent. Fiecare apariţie scenică devine o invitaţie la ascultare profundă, la memorie şi la reconectare cu rădăcinile culturale.