În 3 iulie, de la ora 19:30, la Fundaţia Calea Victoriei, începe Şcoală de vară: Introducere în şamanism, cu lectorul Andreea Ionescu, terapeut, coach, trainer, care studiază tradiţiile şamanice de peste 20 de ani. A lucrat cu şamani de pe patru continente, călătorind anual în America de Sud, unde interacţionează cu şamanii Shipibo şi cei Quechua. A întâlnit şamani din America de Nord şi a primit învăţătură pe liniile siberiană şi groenlandeză. Andreea crede în importanţa practicii construite pe o fundaţie solidă de etică şi vă propune un stil realist, cu picioarele pe pământ, de înţelegere a acestei discipline care apelează la dimensiunile extinse ale potenţialului şi conştiinţei umane. Am întrebat-o pe Andreea Ionescu cum este perceput şamanismul în zilele noastre, cum ne poate ajuta această practică în dezvoltarea personală şi cât de important este să ne cunoaştem trecutul, strămoşii, pentru un prezent sănătos.

Fundaţia Calea Victoriei: Cum percepem noi şamanismul în ziua de astăzi? E mai multă deschidere din partea noastră, a societăţii noastre, spre această metodă de dezvoltare personală, de căutare de sine, de regăsire?

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Aş zice că sunt două tendinţe. Prima este că totu-i şamanic. Ieri citeam pe un grup de Facebook de şamani despre simbolul Yin şi Yang din Tao. Şamanismul a ajuns o salată cu de toate, ca să nu zic o şaorma cu de toate. Totul devine brusc şamanic. Acest lucru reflectă şi o înclinare spre spiritualitate, mai degrabă ca o fascinaţie decât ca o practică. Şi a ajuns de bon-ton să fii spiritual în lumea de astăzi. Asta ar fi una. Merge mână în mână cu o neclaritate şi cu acel wannabe. Pe de altă parte, ceea ce încerc să fac este să deschid o poartă către practica şamanică în cel mai adevărat sens al cuvântului, aşa cum am învăţat-o făcând antropologie direct pe patru continente cu oameni care sunt practicanţi de foarte multă vreme, din generaţie în generaţie, şi să demitizăm un pic toată povestea asta, pentru că este un instrument de dezvoltare personală. Mai mult decât atât, aş spune că este o formă în care omul se poate integra mult mai bine în viaţa pe care o trăieşte în fiecare zi, începând de la claxoanele de la semafor şi terminând cu ştirile alarmiste de la zece seara, aşa încât ne uităm la toate aceste elemente de cultură şamanică încercând să pricepem ce este şi mai ales ce nu este şamanismul şi să ne ajutăm pe noi înşine, să ne repoziţionăm în felul ăsta într-o lume care a luat-o razna.

Fundaţia Calea Victoriei: Şcoala de Vară de la Fundaţia Calea Victoriei este structurată în întâlniri consecutive, iar prima face referire la şamanism ca tradiţie originară. Aş vrea să explicăm care este „rolul şamanului în ţesătura tuturor straturilor vizibile şi invizibile ale realităţii”.

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Oamenii de ştiinţă susţin că şamanismul ar fi un fel de rădăcină a tuturor religiilor. Această părere a oamenilor de ştiinţă este că există o sinteză, o poziţionare unică în care omul devine o punte de legătură între cer şi pământ, cerul reprezentând multiplele planuri superioare la care putem avea acces în stările de conştiinţă extinsă şi pământul reprezentând realitatea noastră 3D, dură şi frumoasă, în care plătim taxe, conducem maşina, facem excel-uri, facem socoteli, plătim facturi ş.a.m.d. Şi atunci această poziţionare, care este una de punte, îmi permite să înţeleg o legătură dintre lucruri şi să mă situez mai degrabă într-un context decât într-o poziţie solitară. Şi asta e o schimbare mare de paradigmă, fiindcă noi obişnuim să credem că suntem singuri într-o lume agresivă şi competitivă. Or, deschizând poarta peste conceptul ăsta şamanic, de <bridging>, practic nu faci decât să îţi dai seama că eşti o bucăţică din ceva care curge într-un anumit sens. Încerci să-ţi dai seama care este sensul ăla şi în loc să te baţi cu toate cele din jurul tău, începi să cooperezi cu ele.

Fundaţia Calea Victoriei: Ceea ce este esenţial. Începem să înţelegem că suntem interconectaţi unii cu ceilalţi. Devenim mai conştienţi că gesturile noastre au consecinţe?

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Eu cred că putem să devenim dacă asta vrem. Însă ceea ce vrem să atingem este la un moment dat să avem un comportament deliberat, adică să ieşim din sclavia acestui creier de mamifer care ne provoacă să reacţionăm într-un anumit fel la un anumit stimul şi să avem libertatea de a alege ce vrem să facem. Cred că aici este o diferenţă majoră între un om, hai să zicem, neevoluat şi unul evoluat.

Fundaţia Calea Victoriei: Vorbeai puţin mai devreme de această şaorma cu de toate şi de faptul că e la modă să te îndrepţi spre spiritualitate. Întrebarea următoare pentru tine este foarte simplă şi la obiect: „Cum se face un şaman”?

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Eu sunt un om foarte practic şi dacă e ceva ce nu încerc să împing cu forţa, sunt concepte, peste concepte, peste concepte sterile. Deci există două situaţii. Una este cea despre omul înnăscut care are nişte talente, are nişte daruri, are nişte haruri care sunt recunoscute de cei care au păşit aici înaintea lui, bătrânii în triburile vechi sau iniţiaţii sau maeştrii şi cei care recrutează pentru a forma un asemenea personaj, iar a doua, pe care o încurajez, este pentru noi toţi ceilalţi, care nu suntem fiinţe speciale, dar care cu toţii avem nişte calităţi cultivabile. Şi, atunci, în fiecare dintre noi zace un mic şaman şi printr-o cultivare a unor valori, a unor practici, prin contemplare, prin meditaţie, putem să ajungem să avem o înţelegere mai profundă a realităţii şi în felul ăsta şi instrumente de acţiune puţin mai inteligente decât cele care ne-au fost oferite în hard disk-ul cerebral.

Fundaţia Calea Victoriei: Ca să înţelegem mai bine: ce face diferenţa între şamanism, ocultism, vrăjitorie? Cum deosebim şi cum ne îndreptăm spre partea aceea de ghidaj practic, corect, cum spuneai tu puţin mai devreme?

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: E foarte interesant că exact despre asta vorbeam cu un prieten care zilele acestea stă la noi, un şaman nord-american, cu 37 de ani de experienţă în ceremonie, şi discutam despre impostură. Mi-a dat un filtru foarte clar şi a zis: „în momentul în care percep că omul ăla face acest lucru pentru bani, pentru faimă sau pentru influenţă personală, este clar că ceva nu este în regulă.” Şi m-a privit în ochi şi mi-a zis: „ştii, eu nu o să mor bogat, eu sunt sărac şi sunt bine cu asta, dar ştiu sigur că ceea ce fac este ceea ce am învăţat de la strămoşii mei şi ceea ce se va perpetua.” Deci există o formă de etică, în primul rând, care să-ţi permită să discerni între cel care s-a dus, a făcut 50 de ore de training în India şi după aia vine să predea nu ştiu ce disciplină spirituală, şi cel care este într-adevăr un om care nu doar că a învăţat despre ceva, ci a şi practicat şi a ajuns în sensul profund al practicii. Aici e povestea! Asta e una la mână, competenţa. A doua este intenţia. Şi aici vorbim despre diferenţa dintre un vrăjitor, ca să folosesc termenul popular, cineva care se apucă să facă moşmande, să influenţeze ceva fără să ţină seama că poate încalcă liberul arbitru al altcuiva. Avem foarte multe exemple în jurul nostru, care îţi arată o lipsă majoră de etică a persoanei respective. Şamanismul e mai degrabă la fel cum ai conduce o maşină cu permis, pe când vrăjitoria, ocultismul şi impostura sunt ca şi când ai conduce fără permis sau ai conduce, mai grav, pe sens invers.

Fundaţia Calea Victoriei: Şamanismul are la bază această legătură cu strămoşii şi întrebarea următoare are legătură cu asta pentru că există acea zicală „nu e bine să trăieşti în trecut”. Cât de important este să ne cunoaştem strămoşii?

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: În primul rând, dacă ne uităm la informaţia nouă, se vorbeşte din ce în ce mai insistent despre memorie celulară. Şi undeva, în ADN-ul nostru, sunt stocate informaţii. Ştii că ADN-ul are capacitatea de a stoca informaţie şi lumină, se umflă efectiv ca un burete când îl expui la lumină. Şi mai e ceva, molecula de ADN este împachetată. Nu e aşa frumoasă ca o spirală triplă şi suplă cum o vedem noi în imaginile de la televizor. Ea este împachetată într-un fel de ghem care se numeşte HEM. Acest hem este ţinut la un loc, împachetat de nişte molecule de apă, de punţile de hidrogen din moleculele de apă. Acum mulţi ştim şi a fost demonstrat ştiinţific că apa poate să conţină informaţie. Deci când o celulă reproducătoare vine la întâlnire cu cealaltă, fiecare dintre ele conţine în HEM-ul respectiv informaţia din hard disk-ul energetic al persoanei care o emite. Deci eu conţin toată informaţia pe care a conţinut-o mama şi toată informaţia pe care a conţinut-o tata şi la fel ei, la rândul lor. Şi în felul acesta, practic, ecoul tuturor experienţelor neamului meu este în corpul meu şi aici vorbesc strict ştiinţific. Şi atunci nu este important să îmi dau seama că, uite, mama a avut poliartrită reumatoidă şi mie mi se strâmbă degetul mijlociu de la mâna dreaptă? Sau că ea a murit de cancer de pancreas şi eu acum, după prea frumosul Covid, am făcut o afecţiune de pancreas? Mie, astea mi se par nişte coincidenţe care sunt mult prea mari ca să nu se repete. Ori s-au pierdut foarte mulţi bani în familie şi după aceea urmaşii familiei aceleia suferă de lipsă de bani în mod cronic câteva generaţii. Sunt nişte coincidenţe care trec de limita statisticului. Da, e important să înţelegi ce s-a întâmplat în familia ta pentru că aşa poţi să iei măsuri şi să începi să ştergi din sistem informaţiile astea care practic îţi virusează viaţa.

Fundaţia Calea Victoriei: La şcoala de vară cursanţii vor face alături de tine şi exerciţii de inteligenţă emoţională şi de visioning. Unde se află, de fapt, inteligenţa noastră? Şi cum se face accesul la informaţie?

Andreea Ionescu, lector la Fundaţia Calea Victoriei: În primul rând, trebuie să înţelegem că avem informaţie stocată în mai multe locuri din corp. Avem mai multe bucăţi de sistem nervos în afară de mult sărbătoritul creier. Avem un sistem nervos mezenteric care stochează informaţie. Avem un plex neuronal în jurul inimii care primeşte şi procesează informaţii. Din nou, vorbim despre elemente, hai să zicem, de ultimă oră de cercetare ştiinţifică. “Şi atunci, eu am nevoie să mă dau jos din cap”, în primul rând, pentru că am fost învăţaţi să folosim doar capul. Mă uitam, apropo de asta, la subiectele date la limba română, la bacalaureat, şi m-am îngrozit. M-am îngrozit de ce anume li s-a cerut copiilor să facă la un examen care ar trebui să arate un acces în bogăţia şi puterea pe care o are o limbă maternă. Deci avem un sistem educativ care a luat-o razna şi ne învaţă foarte tare să stăm pe partea raţională, analitică, de despicare a firului în patru, de a face foarte puţină sinteză şi are enorm de puţină creativitate, îngrozitor de puţină creativitate. Şi atunci unde trebuie să fiu atentă? Trebuie să fiu atentă la bucăţile astea care au fost sub-dezvoltate. Prima ar fi intuiţia. Să am acel gut feeling. Simt ceva urât în stomac când întâlnesc o persoană, să fiu cu garda sus, că ceva e în neregulă acolo. Sau am o săgeată în inimă când mă gândesc că ar trebui să plec la drum, poate mă mai gândesc dacă plec în ziua aia… Măcar dacă am fi conectaţi la corp, care ne dă semnale, săracul, am putea să avem o formă de inteligenţă mai puţin dementă decât aceea pe care o avem, doar folosindu-ne exclusiv şi excesiv creierul.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!