Drumurile Islamului: istorie, cultură şi tradiţii
 

***LA ACEST CURS NU MAI SUNT LOCURI.

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de luni, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs: 3, 10, 17, 24 noiembrie şi 8 decembrie (cu pauză în 1 decembrie).

***Vârsta minimă de participare: 18 ani.

Islamul este astăzi una dintre marile religii ale lumii, cu peste un miliard şi jumătate de credincioşi, dar şi cu o tradiţie culturală şi intelectuală fascinantă, care a influenţat decisiv civilizaţia universală. De la poezie mistică şi arhitectură monumentală, la mari dezbateri filozofice şi contacte istorice complexe cu Occidentul, islamul rămâne un spaţiu cultural şi religios care stârneşte dezbateri şi provocări până în prezent.

Cursul de faţă reprezintă o introducere structurată  în bogata sa istorie, de la origini până în prezent, pe urma numeroaselor sale evoluţii culturale, filozofice şi religioase. Împreună, vom parcurge principalele etape de formare a lumii islamice, înţelegând contextul apariţiei sale, dezvoltările politice şi religioase, diversitatea şcolilor teologice, dar şi tradiţia mistică  a islamului. La final, vom discuta inclusiv despre transformarea islamului în perioada modernă şi reconfigurările din secolul al XX-lea.

Vom explora nu doar marile evenimente şi figuri istorice, ci mai ales ideile, credinţele şi expresiile culturale (artă, arhitectură, literatură) care au modelat această tradiţie religioasă atât de influentă. Metoda de abordare este cea specifică istoriei religiilor, non-confesională şi de substrat academic.

Structura cursului:

1. Contextul preislamic, originile islamului, viaţa Profetului, succesiunea şi apariţia instituţiei califului; Prima fitna (Primul război civil).

2. A doua fitna, ruptura omeiazi – alizi, cucerirea Iranului şi Revoluţia Abbasidă. Emergenţa lumii islamicate.

3. Dezvoltările şcolilor teologice şi ramificarea şiismului. Proiectul de traducere din perioada abbasidă, islamul între kalām şi falsafa: Frăţia Purităţii, Muʿtazila, şcoala Ash’arită, şcoala Hanbalită. Imamologie şi teologie şiită: ismailism; o scurtă istorie a califatului Fatimid; şiismul duodeciman – dinastia Safavidă.

4. Sufismul – de la originile mistice iraniene la Ibn ʿArabī şi mistica andaluză. Originile sufismului iranian, figuri de seamă (al-Baṣrī, al-Ḥallāj). Ibn ʿArabī – figura centrală a sufismului andaluz; filozofia şi poezia mistică islamică în Andaluzia.

5. Cucerirea mongolă şi răspândirile medievale ale islamului. Islamizarea turcilor şi o scurtă istorie a Imperiului Otoman. „Imperiile prafului de puşcă” – de la Mughali la Marele Joc. Colonialism, orientalism şi emergenţa fundamentalismului post-colonial. Perenialism şi romantizări occidentale.

Bibliografie

📖 „Legea sacră şi Calea Adevărului – Cinci tratate fundamentale despre învăţătura tainică a şcolilor spirituale tradiţionale din lumea islamică”, Ibn Arabi

📖 „Ce este Sufismul?”, Martin Lings 

📖 „Mathnawi – poeme, parabole şi invăţături sufite”, Jalāl ud-Dīn Rūmī 

📖 „Cartea înţelepciunii”, Ibn Arabī 

Sursă foto: pexels

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!