Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Calea Victoriei – Lansarea oficială a Şcolilor de Vară 2018
 

Am făcut planurile de vacanţă pentru vara lui 2018 şi te invităm şi pe tine să ne fii alături în aventurile culturale şi artistice pe care le-am pregătit. Pentru că noi iubim Bucureştiul, iar aglomeraţia de pe autostradă nu ne atrage, destinaţia noastră de vacanţă este fix în centrul oraşului  –  C. A. Rosetti 47 – cu Şcoli de Vară fresh şi subiecte care te inspiră şi îţi stimulează imaginaţia.

Ca în fiecare an, în lunile iunie-august cursurile marca #FCV se transformă în Şcoli de Vară – ateliere cu întâlniri zilnice care se întind pe maxim o săptămână. Un fel de pilule efervescente de artă, cultură, voie bună şi socializare ;).

Şi ca să marcăm acest moment printr-o sărbătoare, pe 9 iunie te invităm la Ziua Porţilor Deschise! O sărbătoare în care îţi oferim de la ora 11:00 dimineaţa până la ora 16:00 după-amiaza demouri GRATUITE de câte o oră cu cei mai iubiţi lectori ai Fundaţiei, care te vor fermeca şi pe parcursul verii.

Poţi alege poveşti despre stele la demo-ul de Astronomie sau poveşti despre Bucureşti la demo-ul susţinut de Anita Sterea; afli câteva detalii despre stilul tău personal la demo-ul de Stil Vestimentar sau îţi încerci condeiul la demo-ul de Scriere Creativă. Mai avem pentru tine, pe alese: demo de Public Speaking, demo de Networking, demo de Design şi multe altele.

PROGRAMUL COMPLET pentru Ziua Porţilor Deschise

11.00 – 12.00

Adrian Şonka – Harta cerului: Expediţie virtuală printre stele şi constelaţii

Iulia Ivanov – Cum ne stăpânim emoţiile? Trucuri de Public Speaking

Monica Neaţu – Pictură şi erotism: Simboluri ascunse în 3 tablouri celebre

Alice Teodorescu – Exerciţii de scriere creativă

Alin Comşa – Literatura şi dezvoltarea personală: Garcia Marquez

13.00 – 14.00

Dragoş Farmazon – Veneţia: 7 lucruri pe care să nu le ratezi în excursie

Valentina Bălaşa Ario – Ce stil vestimentar ţi se potriveşte?

Alice Cornea – Networking – Esenţialul despre tine în 3 minute

Raluca Mocanu – Design interior: idei de vară pentru casa ta

15.00 – 16.00

Cristian Vechiu – Amulete şi talismane: simboluri şi obiecte care ne protejează

Eduard Bucescu – Strategii de relaxare şi practică mindfulness

Anita Sterea – Poveşti, case, amintiri: plimbare pe str. C. A. Rosetti

Karina Nagy – Jocuri de improvizaţie

Mario Barangea – Incursiune în filozofia romantismului

Ca să participi, înscrie-te pe [email protected], menţionând activitatea la care vrei să vii. Locurile sunt limitate. Fiecare participant va primi un Voucher de 50 de lei pe care il poate folosi ca avans pentru o Şcoală de Vară din 2018.*

Şi pentru că vacanţele trebuie planificate, indiferent unde alegi să le petreci, aici poţi consulta Programul Şcolilor de Vară din 2018.

*Voucherele sunt valabile doar pentru Şcolile de Vară 2018, nu se cumulează între ele sau cu alte oferte şi promoţii.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!