LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI.
Vă invităm vineri, 14 iunie, de la ora 19:00, la un eveniment nou susţinut de Mihnea Urs care vede filosofia într-o accepţiune clasică-greacă, de Ştiinţă a ştiinţelor, sau mai degrabă de Mamă a ştiinţelor. Acesta a terminat un master în Filosofia Artelor Frumoase la Universitatea din Toronto şi un master în Istoria Ideilor Filosofice la Universitatea Bucureşti.
Dintre curentele de gândire elenistice, stoicismul ne frapează şi azi cu relevanţa lui, cu modul în care ni se adresează peste timp, cu înţelepciunea lui realist-materialistă, ce pare totuşi a deţine secrete metafizice.
O filosofie veche de două mii două sute de ani seduce din nou lumea. Media abundă în ultimul timp de soluţii şi sfaturi stoice, secretele stoicismului, cum să trăieşti ca un stoic şi fel de fel de răspunsuri, mai mult sau mai puţin facile, la problemele şi fricile noastre cotidiene.
Stoicismul e rezilient pentru că vorbeşte despre ce înseamnă a fi om, despre activităţi şi trăiri fundamental umane. Stoicismul este despre…ca să-l cităm pe Marcus Aurelius 4.32, …“căsătorie, creşterea copiilor, boală, moarte, război, sărbători, afaceri, agricultură, linguşire, prefăcătorie, suspiciune, uneltiri, să doreşti răul altuia, bârfă, iubire, strângere de averi, lăcomie, poftă de putere„ Care dintre cele de mai sus nu mai sunt actuale, nu mai fac parte din viaţa noastră? Care din problemele de atunci ţine de trecut? Niciuna. Suntem la fel. Lumea nu s-a schimbat deloc în 2000 de ani.
Stoicismul nu este numai o filosofie antică ci a influenţat gândirea modernă în varii moduri. Terapia Cognitiv Comportamentală, de exemplu, a fost concepută plecând de la filosofia stoică. Epictet a spus. “Nu lucrurile în sine ne supără. Ci felul în care le judecăm”.
Stoicismul a fost o perioadă bună de timp, până să fie înlocuit de neoplatonism, disciplina cea mai practicată în lumea vestică. Oameni de vază şi sărmani, împăraţi şi sclavi deopotrivă şi-au găsit puterea, rezistenţa, calmul, înţelepciunea şi mai ales liniştea sufletească, numită de stoici Ataraxia, în învăţăturile stoice.
Fie că suntem căutători de înţelepciune, consumatori de cunoaştere sau curioşi despre contextul filosofiei antice, haideţi să aruncăm o privire către una dintre cele mai impresionante moşteniri intelectuale ale omenirii.
Mihnea Urs
Am absolvit Facultatea de Finanţe-Bănci într-o tinereţe naivă ce credea în materialitate. Apoi, după o vreme, trecând spre o închipuită maturitate, am crezut că lumea e o scenă şi am luat o licenţă în actorie la Universitatea Concordia din Montreal. Curios mereu ce se află în spatele scenei, am terminat şi un master în Filosofia Artelor Frumoase la Universitatea din Toronto şi un master în Istoria Ideilor Filosofice la Universitatea Bucureşti.
În timp am pus pe hârtie câteva poveşti de iubire eşuate, oarece opinii greşite şi mi-am dat cu părerea despre una, despre alta în două romane, Cu Capul în Non apărut în 2012 la Editura Renaissance şi Îţi scriu din Mont-i-real, în 2016 la Editura Trei.
În televiziune am început în 2006 la MTV-ul de altă dată, ca gazdă a unui show de divertisment, apoi a unei emisiuni de dedicaţii muzicale. Am colaborat de asemenea cu TVKlumea şi cu Radio Chin Toronto, urmând ca din 2016 să lucrez la departamentele de ştiri ale Naţional TV şi B1 TV ca reporter şi Voice Over.
Împreună cu Universitatea Titu Maiorescu am editat din 2018 până în 2021 revista culturală Laudatio. În prezent am înfiinţat şi administrez canalul de Youtube Noetica, unde public săptămânal conţinut educaţional cu specific preponderent istoric şi filosofic.
Nu cred în diferenţierea dintre spiritualitate şi ştiinţă, undeva acolo fiind un singur mare Adevăr absolut pe care îmi place să îl caut şi cred că această căutare e cea mai captivantă preocupare pe care o putem avea ca oameni. Având gusturi eretice şi pasiuni cognitive marginale, port interes deopotrivă artelor şi ştiinţelor, întreprind cercetări riguroase în diverse domenii, sunt o persoană renascentistă, un amator de metafizic, un colecţionar de curiozităţi.