Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de miercuri, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs: 15, 22 şi 29 aprilie.

***Vârsta minimă de participare: 18 ani.

Au fost marii scriitori influenţaţi în actul creaţiei de lumea nevazută a spiritelor? Au trecut unii dintre ei, în mod deliberat, pecetluitele hotare dintre tărâmul vieţii cotidiene şi tărâmul vieţii de apoi ? Ca răspuns al acestor întrebări, vă invităm într-o călătorie controversată, dar fascinantă, în lumea metafizică a spiritelor, reflectată maiestuos, atât de forţa estetică a artei literare, cât şi de suportul filosofiei sau al ontologiei spiritiste, în special din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Prima destinaţie din periplul nostru va fi mişcarea romantică germană denumită Sturm und Drang (furtună şi avânt) care a fost expresia estetică de protest a literaturii germane din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, denumită astfel după o dramă de Friedrich Maximilian Klinger (1752–1831) şi al cărei reprezentant major a fost Goethe, în special cu romanul Suferinţele tânărului Werther. În Franţa confruntarea contuzivă (la propriu) de la premiera piesei de teatru Hernani de Victor Hugo, premieră cunoscută sub numele de: Bataille d`Hernani este un moment care coaguleză şi el, spiritul începuturilor mişcării romantice europene. Starea lirică a sfârşitului de secol XVIII şi început de secol XIX va fi prezentă pe toată durata cursului şi va fi folosită ca instrument de cunoaştere, din perspectivă gnoseologică; şi de elevaţie spirituală, din perspectivă emoţional-estetică. Autori precum Hugo, Goethe, Lamartine, Hölderlin, Novalis, Mörike, Puşkin, Lermontov, Eminescu  vor fi întrepătrunşi într-un creuzet alchimic, din care aurul nepieritor al frumuseţii literare nu va întârzia să apară.

Temele capitale ale romantismului vor fi prezente şi surprinse la autori diferiţi, aducând în faţa publicului, apa vie necesară trezirii spiritului secolului XIX, precum şi mijlocul de navigare al acestora prin tărâmul visului romantic şi vuietul vremurilor revoluţionare. Secolul al XIX-lea a fost marcat de o profundă tensiune între progresul ştiinţific şi nevoia de spiritualitate. Revoluţia industrială, dezvoltarea ştiinţelor naturii şi afirmarea pozitivismului au transformat radical modul în care omul european îşi înţelegea locul în univers. În acelaşi timp însă, tocmai această expansiune a raţionalismului a generat o reacţie de tip spiritual şi ezoteric. Spiritismul ca doctrină şi practică este bazat pe comunicarea cu spiritele celor morţi prin intermediul mediumilor şi a cunoscut o răspândire considerabilă în Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi Italia, iar literatura epocii a reflectat, direct sau indirect, această fascinaţie pentru lumea invizibilă.

În a doua  destinaţie a periplului nostru, îl vom cunoaşte pe cel numit de Balzac : ” Buddha al nordului”, pe marele savant, inginer şi filosof Emanuel Swedenborg. Precursor al filosofiei şi tehnicilor spiritiste de mai târziu, Swedenborg a influenţat gânditori, practicieni ca :  Allan Kardec, Alexandre Jenniard du Dot, Michel Guillard, Scarlat Demetrescu, sau scriitori ca : Theophile Gautier, Victor Hugo sau Bogdan Petriceicu Hasdeu, iar francmasoneria europeană, de sorginte ioanită, denumeşte un rit de perfecţie : Ritul de Swedenborg. Vom intra în contact şi vom rosti din textele marilor scriitori, pornind de la romanul „Spirite” al lui Gautier, care este o poveste romantică de iubire, în care eroii despărţiţi de cele două lumi, găsesc o cale de comunicare şi împărtăşire a sentimentului, prin tehnici spiritiste. Vom continua cu unul dintre cele mai spectaculoase cazuri, care este cel al scriitorului francez Victor Hugo şi a dramei sfâşietoare din viaţa sa. Este vorba despre pierderea fiicei sale Léopoldine, care s-a inecat in Sena (la varsta de 19 ani) impreună cu sotul ei, in 1843. După acest teribil episod, toată viaţa Victor Hugo a recurs la şedinte de spiritism, pentru a comunica cu fiica sa disparută. Ştim că în perioada exilului său în Jersey (1853–1855), el a participat la numeroase şedinţe spiritiste, graţie proceselor-verbale ale acelor şedinţe, care au fost publicate ulterior sub titlul „Les Tables tournantes de Jersey”.

Hugo şi cercul său afirmau că intră în contact cu spirite precum Shakespeare, Dante sau chiar entităţi cosmice simbolice. Influenţa acestor experienţe poate fi observată în opere precum „Les Contemplations” (1856), unde meditaţia asupra morţii fiicei sale Léopoldine capătă dimensiuni cosmice, sau în vasta epopee poetică „La Légende des siècles” (1859–1883), unde istoria umanităţii este privită ca un parcurs spiritual ascendent-iniţiatic. Romanul „Les Misérables” (1862), deşi realist în aparenţă, conţine o profundă dimensiune morală şi metafizică, în care destinul individual este integrat într-un plan providenţial, Hugo mărturisind ca romanul a fost redactat sub influenţa fiicei sale, care îi transmite şi titlul. Ce asemănare nefericită de destin! Hugo – Hasdeu, asupra căruia ne vom opri şi din care vom rosti şi rostui texte publicate în „Sic cogito” şi „Arhiva spiritistă”, unde vom întâlni felurite mesaje de la Alexandru Hasdeu ( tatăl savantului), Nicolae ( fratele ) şi în special ale Iuliei Hasdeu. Aceştia ne vor însoţi în tainele şi meandrele literaturii împletite cu situaţiile de comunicare spiritiste, mesaje parvenite publicului cititor prin intermediul mediumic cu metodologia dicteului automat.

A treia destinaţie: Marea Britanie, cazul lui Arthur Conan Doyle este emblematic. Creatorul detectivului Sherlock Holmes, simbol al raţiunii deductive, a devenit  după 1918, unul dintre cei mai activi susţinători ai spiritismului. Moartea fiului său în Primul Război Mondial l-a determinat să caute dovezi ale supravieţuirii sufletului. Doyle a publicat „The New Revelation” (1918) şi„The History of Spiritualism” (1926), în care susţine autenticitatea fenomenelor mediumice. În literatura sa de ficţiune, elemente supranaturale apar şi în nuvele precum„The Land of Mist” (1926), în care personajul Edward Malone investighează lumea spiritelor. Această dublă identitate, de autor al raţionalismului literar şi adept al spiritismului, ilustrează, încă o dată, tensiunea epocii dintre ştiinţă şi credinţă. Vom continua cu poetul irlandez William Buthler Yeats, care a fost membru al societăţii oculte Hermetic Order of the Golden Dawn şi a participat la experimente mediumice, inclusiv prin intermediul soţiei sale, Georgie Hyde-Lees. Rezultatul acestor experienţe este sintetizat în lucrarea „A Vision” (1925),unde Yeats propune un sistem simbolic bazat pe cicluri istorice şi spirale spirituale. Poezii precum „The Second Coming” (1919) sau „Sailing to Byzantium” (1928) reflectă viziunea unei istorii guvernate de forţe transcendente. La Yeats, spiritismul nu este simplă practică de salon, ci fundament al unei cosmologii poetice originale.

Vom încheia revenind în Bucureştiul interbelic, cu o altă filă; de data aceasta descriptivă şi autobiografică, aşa că vom parcurge din nuvela lui Alexandru A. Philippide ( 1900-1979), intitulată „Floarea din prăpastie” (1941) un fragment memorialistic, căci autorul însuşi a asistat la o astfel de şedinţă, şi a inclus-o mai târziu amănunţit în textul nuvelei.Spiritismul a reprezentat mai mult decât o modă intelectuală. Acesta a fost expresia unei crize spirituale generate de modernitate şi război. Scriitorii europeni ai secolelor XIX şi începutului de secol XX au integrat în operele lor ideea comunicării cu lumea invizibilă, a progresului sufletului şi a existenţei unei ordini transcendente. De la experienţele mediumice ale lui Victor Hugo, la apologetica ferventă a lui Arthur Conan Doyle, de la sistemul simbolic al lui William Buthler Yeats, la influenţa doctrinară a lui Allan Kardec, literatura europeană a transformat spiritismul într-un instrument de explorare artistică a misterului vieţii şi morţii,
încurajând creaţia literară să devină un spaţiu de dialog între lumi, în care ficţiunea şi credinţa, imaginaţia şi metafizica s-au întâlnit într-o sinteză specifică modernităţii.

Cursul nostru va fi însoţit şi de două lucrări muzicale, tot de inspiraţie spiritistă, după cum mărturisesc autorii. Este vorba de imnul „Sursum” al Iuliei Haşdeu şi „Sonata Trilul Diavolului” de Giuseppe Tartini. Deci, vă aşteptăm să dăm glas pământean vocii „vechilor poeţi, mai clare / Decât sclipirea stelelor pe cer / În nopţi de ger, / Demult v-aud venind din depărtare / Până-n ascunsul inimii ungher.” (Alexandru A. Philippide, Voci ale vechilor poeţi)

Sursă foto: George Roux, Spirit, 1885⁠