Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de joi, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs: 7, 14, 21 şi 28 mai. 

***Vârsta minimă de participare: 18 ani.

Una dintre marile civilizaţii ale lumii, China a oferit istoriei un peisaj religios foarte complex: stratificat, sincretic şi fascinant. De la credinţele populare, profund înrădăcinate în mit şi cosmologie, la sistemele doctrinare ale taoismului şi confucianismului, şi până la religiile venite din afară care şi-au găsit — unele pentru scurtă vreme, altele definitiv — un loc în peisajul spiritual chinez, religia în China nu poate fi redusă la o singură tradiţie sau la o singură cheie de lectură.

Cursul de faţă propune o introducere structurată în principalele tradiţii religioase ale Chinei, urmărind atât specificul fiecăreia, cât şi modul în care acestea au coexistat, s-au influenţat reciproc şi au răspuns provocărilor istorice şi culturale de-a lungul secolelor. Abordarea este cea specifică istoriei religiilor — non-confesională, comparativă şi de substrat academic — accesibilă unui public larg.

De ce în China antică un text despre nemurire şi un tratat despre arta guvernării puteau porni de la aceeaşi sursă filozofică? Cum a reuşit budismul să devină o religie specifică Chinei, în timp ce creştinismul nestorian a dispărut aproape fără urmă după câteva secole de prezenţă imperială? Ce înseamnă să fii simultan confucianist, taoist şi budist — iar această coexistenţă să nu pară nimănui contradictorie? Cursul de faţă oferă instrumentele necesare pentru a înţelege una dintre cele mai bogate şi mai puţin cunoscute lumi spirituale ale umanităţii.

Structura cursului:

1. Religiile şi credinţele populare ale Chinei antice: cosmologie, mit, obiceiuri. Imaginarul cosmogonic chinez — Pangu, Nüwa şi cei Cinci Împăraţi. Conceptele de bază: yin-yang, wuxing, qi. Credinţele folk (minjian xinyang): cultul strămoşilor, zeităţi locale, practici divinatorii şi ritualurile închinate străbunilor. Mandatul divin. Raportul dintre religia populară şi marile tradiţii doctrinare.

2. Taoismul: Dao — între filozofie şi practici rituale. Laozi şi Zhuangzi — textele fondatoare şi filozofia Căii. Taoismul religios: şcoli, panteon şi ritualuri. Căutarea nemuririi — alchimia interioară (neidan) şi exterioară (waidan). Taoismul şi statul: relaţii, tensiuni, instituţionalizare.

3. Confucianismul: ordine socială, ritual şi transmisie culturală. Confucius şi Mencius — etica, ritualul (li) şi umanitatea (ren). Confucianismul ca religie civilă: cultul Cerului, examenele imperiale şi ordinea cosmică a statului. Neo-confucianismul din perioada Song şi influenţa sa în Asia de Est. Confucianismul în perioada modernă.

4. Religii „alogene” în China: budismul — de la traducerile timpurii la şcolile specifice Chinei (Chan, Tiantai, Huayan, Pure Land). Nestorianismul şi prima prezenţă creştină în China dinastiei Tang (stela de la Xi’an). Zoroastrismul şi comunităţile iraniene de-a lungul Drumului Mătăsii. Maniheismul — de la persecuţie la sincretism popular. O reflecţie comparativă: de ce unele tradiţii au prins rădăcini şi altele nu?

Sursă foto: https://www.learnreligions.com/