Introducere în antropologie în 4 episoade: Rudenie, Economie, Politică, Religie
 

Întâlnirile au loc la sediul fundaţiei, dar sunt transmise şi online, live, pe zoom.us: marţi 22, miercuri 23, joi 24, vineri 25 iunie, de la 19.00-21.00. La curs vor fi respectate toate normele de protecţie recomandate. 

Antropologia îşi propune să transforme exoticul în familiar şi familiarul în exotic. Această disciplină recentă a început prin studierea societăţilor aşa-zis „primitive”, a continuat prin a întoarce oglinda spre lumea contemporană şi a ajuns să cerceteze nenumăratele faţete ale umanităţii.

În această scurtă introducere vom descoperi patru subiecte centrale ale antropologiei: rudenia, economia, politica şi religia. Fiecare dintre aceste domenii ne este cunoscut, dar înţelegerea noastră este influenţată de istoria şi cultura în care ne aflăm.

Vă propunem o incursiune în lumi în care mamele nu sunt rude cu fii lor, darurile sunt mai importante decât schimburile, ordinea socială se reproduce fără existenţa statului, iar strămoşii îţi trimit conserve. Vom descoperi diferite moduri de organizare a unei societăţi, vom vedea cum variază ideile despre moralitate sau natură şi vom căuta universalitatea din spatele diversităţii culturale.

Temele celor patru întâlniri ale cursului de introducere în antropologie sunt:

1. Aflăm ce înseamnă rudenia în diferite culturi. Deşi mecanismele reproducerii naturale în cazul speciei Homo Sapiens nu sunt unice sau surprinzătoare din punct de vedere biologic, societăţile umane construiesc sisteme elaborate de înrudire.

Vom discuta diversele forme de reguli şi idei culturale ce guvernează cu cine te poţi căsători sau nu, ce înseamnă căsătoria, ai cui sunt copiii şi ce primesc aceştia de la părinţi.

2. Producţia economică. Modul în care oamenii îşi câştigă existenţa materială conţine un paradox. Privind dintr-o direcţie, suntem mânaţi de interesul propriu, încercând să ne maximizăm rezultatele în competiţie cu alţi actori.

Privind din altă direcţie, oamenii sunt specia care cooperează cel mai des şi cel mai mult, deseori demonstrând o imensă generozitate. În această întâlnire vom discuta despre modul în care societăţile îşi exploatează resursele naturale, organizează producţia şi consumul, stabilesc regulile de proprietate şi schimb de daruri.

3. Abordăm diversele sisteme politice umane, de la bandele de vânători-culegători la imperii. În toate societăţile, unii oameni au putere asupra altora. Cum sunt aceştia desemnaţi, câtă putere au asupra altora şi de ce este aceasta legitimă? În această întâlnire vom căuta sursele autorităţii şi ale conflictului social. Vom vorbi despre tensiunea dintre tendinţele egalitariene şi construirea ierarhiilor sociale, dintre tranzacţii şi putere divină.

4. Ultima sesiune va fi dedicată acestui misterios lucru care este religia. Ne vom întâlni cu sacrul şi ritualul, magicul şi supranaturalul, şamanul şi sacerdotul. Vom căuta mecanismele universale din spatele diferitelor forme de reprezentare a forţelor nevăzute, a spiritelor ascunse şi a zeilor invizibili. Vom încheia prin a schiţa o înţelegere naturală a religiozităţii umane.

Pentru cei care participă online: cu o zi înainte de data începerii, toţi cei înscrişi care vor dori să urmărească online cursul vor primi  un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

Pentru cei care participă fizic: cursul se va desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii şi a respectării distanţei dintre cursanţi etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii va fi redusă la 70%.

foto: pexels.com


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!