Şcoală de vară: Mituri şi stereotipuri despre istoria românilor (27 iunie-1 iulie)
 

Istoria şi miturile sunt legate foarte profund. De multe ori blamate fără motiv, rolul miturilor în înţelegerea şi transmiterea cunoaşterii istorice este esenţial. Acest curs îşi propune să analizeze şi să dezbată critic cele mai importante mituri legate de istoria românilor, pornind de la ideea că istoria nu este în realitate despre alb şi negru, ci despre nenumărate tonuri de gri. Astfel, vom vedea cum unele mituri se apropie de adevărul istoric, unele sunt cu totul nişte fabulaţii fără fundament, în timp ce despre unele nu putem spune cu certitudine dacă sunt false sau se confirmă.

Abordarea propusă va fi una echilibrată, bazată pe simţ critic, argumente şi dezbatere. Fiecare mit va fi abordat sub forma unei întrebări, subliniind că aproape întotdeauna răspunsurile date nu sunt definitive. Vor fi apoi prezentate toate punctele vedere, cu toate argumentele propuse de acestea. O atenţie deosebită va fi oferită recursului la izvoarele istorice, analizate critic şi în contextul lor istoric. Vom încerca apoi să formulăm propriile concluzii, pornind de la acestea.

Scopul acestui curs nu este nici să demitizeze, nici să remitizeze istoria românilor, ci să propună un fel diferit de a ne înţelege propria istorie. Fiecare opinie va fi respectată şi fiecare punct de vedere tratat cu relaxare, fără patimă.

Întrebările cheie ce vor sta la baza structurii fiecărei întâlniri sunt următoarele:

1. Mitologia istorică cu privire la daci şi romani. Etnogeneza poporului român

Ce ştim despre daci şi din ce surse? A creat Burebista un stat? Cum şi în ce grad au fost romanizaţi dacii? Cum a apărut poporul român şi care sunt originile sale? Ce sunt teoriile etnogenezei şi ce rol au avut acestea?

2. Formarea statelor feudale româneşti şi relaţiile cu Imperiul Otoman

Cum, când şi de ce au apărut statele feudale româneşti? Cât de veridică este teoria descălecatului? De ce nu a transformat Imperiul Otoman Ţările Române în paşalâc? Cât de unit a fost spaţiul românesc în perioada medievală? De ce a fost impus regimul fanariot şi ce consecinţe a avut acesta?

3. Mituri legate de epoca modernă

Ce rol au avut războaiele ruso-austro-turce în istoria românilor? Tudor Vladimirescu a condus a revoluţie sau o răscoala? A existat un monopol comercial otoman asupra Ţărilor Române? Pe ce dată a devenit România independentă? A fost Marea Unire rezultatul voinţei românilor sau al negocierilor de la Paris?

4. Perioada interbelică şi mitul „epocii de aur” 

A fost perioada interbelică cea mai prosperă perioadă din istoria României? Cum a gestionat România integrarea noilor provincii unite în 1918? De ce democraţia românească interbelică s-a prăbuşit? De ce a pierdut România teritorii în vara anului 1940? De ce a intrat România în Al Doilea Război Mondial în alianţă cu Germania nazistă, împotriva Uniunii Sovietice?

5. Mituri despre regimul comunist din România

A fost comunismul o idee bună implementată prost? Cum a reuşit Partidul Comunist să ajungă la putere? A dat comunismul fiecărui român locuinţă şi loc de muncă? Cât de benefică a fost plata datoriei externe? A fost Revoluţia din decembrie 1989 o revoltă populară sau o conspiraţie?

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

imagine: România Revoluţionară, pictură de C. D. Rosenthal


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!