Cursul se va desfăşura zilnic (luni-miercuri), în intervalul 19:00-21:00.  

Date desfăşurare curs: 20, 21 şi 22 iulie.

***Vârsta minimă de participare: 18 ani.

„Se vorbeşte mult despre subconştient. Dar despre istoria acestui concept nu găsim prea uşor investigaţii limpezi. Ceea ce propun cu acest curs este o evaluare dintr-o perspectivă „genealogică”, în care vom avea ocazia să mergem pe firul cronologiei, încercând să trasăm fidel filiaţia termenului. În acelaşi timp este şi o reconstrucţie atentă. Beneficiul este acela al unei aprofundări de sens, pe lângă familiarizarea cu semnificaţia reală a conceptului de subconştient. Subiectul, recunosc, mă fascinează de multă vreme şi este o ocazie unică de a prezenta un set de concluzii pe care le consider consistente.” 

Structura cursului

1. Antichitatea: nevăzutul ca experienţă ritualică

Începem într-o lume în care „subconştientul” nu există încă ca termen — dar structura lui este deja prezentă, integrată în metafizică, mit şi psihologia timpurie.

Explorăm modul în care Platon concepe sufletul tripartit: raţiune, spirit şi dorinţă. Iraţionalul nu este ascuns — ci pur şi simplu inferior, dar puternic.

Coborâm apoi în mit şi ritual, cu misteriile eleusine, unde cunoaşterea nu este predată raţional, ci trăită simbolic. Aici, adevărul se revelează prin stări alterate — sugerând că ceea ce se află sub conştiinţă nu este haotic, ci iniţiatic.

În final — o referinţă specială la tragedie, de exemplu Sofocle, unde personajele acţionează sub influenţa unor forţe pe care nu le înţeleg pe deplin — destin, impuls, orbire — indicând o interioritate nevăzută.

În Antichitate, „subconştientul” nu este ascuns — este cosmic, moral şi structural. Omul nu este încă pe deplin transparent pentru sine.

2. Renaşterea: hermetismul şi adâncul ascuns al lumii

Renaşterea nu este doar o redescoperire a Antichităţii, ci o reconfigurare a invizibilului. Dacă în Antichitate subconştientul era structural şi cosmic, aici el devine ascuns în lucruri, în natură şi în om — sub forma unor corespondenţe secrete.

Punctul de plecare este tradiţia atribuită lui Hermes Trismegistus, redescoperită în Europa prin Corpus Hermeticum. Aceste texte propun o viziune în care universul este traversat de analogii: „ce este sus este ca ceea ce este jos”.

Această idee schimbă radical raportul cu necunoscutul: ceea ce nu este conştient nu este haotic, ci codificat simbolic în realitate.

În acest context, îl analizăm pe Marsilio Ficino, care traduce şi interpretează hermetismul, integrându-l într-o viziune despre suflet ca intermediar între lume şi divin. Sufletul nu mai este doar o structură internă — ci un nod de relaţii invizibile.

În Renaştere, subconştientul nu este doar interior — este dispersat în lume. El apare ca o reţea de corespondenţe ascunse între om, natură şi divin. A cunoaşte nu înseamnă doar a gândi, ci a descifra simbolic ceea ce este deja prezent, dar invizibil.

3. Romantismul: subconştientul ca fundament organic

În Romantism, are loc o schimbare decisivă: invizibilul nu mai este nici ritual, nici cod — ci fundament viu.

Ne concentrăm pe Carl Gustav Carus, care formulează explicit ideea că baza vieţii psihice este inconştientă. Pentru el, conştiinţa este doar o apariţie de suprafaţă a unor procese mult mai profunde.

Spre deosebire de Renaştere, unde invizibilul trebuia descifrat, aici el este organic şi productiv: nu ascunde doar sensuri, ci generează viaţă, gândire şi identitate.

Visul devine o expresie directă a acestui strat profund, iar arta — un mod prin care subconştientul se manifestă fără a fi redus la concepte.

Romantismul, în ansamblu, susţine că natura însăşi funcţionează după această logică: ceea ce este viu nu este complet conştient de sine, dar tocmai de aceea este creator.
Invizibilul este fundamental şi generator. Subconştientul nu este un nivel secundar, ci baza din care conştiinţa emerge.

Sursă foto: wikipedia