Artistul botanic, cercetătorul în istoria artei şi lectorul Fundaţiei Calea Victoriei, Irina Neacşu, a scris un articol pentru Magic FM România care ne poartă în lumea frumoasă a florilor şi plantelor din Transilvia.

„Transilvania este cunoscută ca fiind ultimul peisaj medieval al Europei, impresionant prin abundenţa naturală şi prin tihna neperturbată de prea multe semne de modernizare. Frumuseţea florilor transilvane îmbogăţeşte atât colinele şi dumbrăvile, cât şi datinile şi obiceiurile care încă se păstrează în Transilvania. De la flori sălbatice la flori brodate, şi de la plante de leac la modele ornamentale, Transilvania ne încântă cu un adevărat ierbar de specii istorice.

Pentru a înţelege  florile care au decorat veşmintele sau mobilierul săsesc, nu ajunge însă să privim în natură. Ar fi util, mai degrabă, să înţelegem cum arătau florile de astăzi în urmă cu trei secole, spre exemplu, sau cum era “la modă“ ca aceste flori să fie reprezentate. De asemenea, pentru a ne putea închipui ce modele florale ar fi avut în jurul lor femeile care brodau astfel de modele, ar trebui să ştim cum arăta peisajul transilvan cândva, înainte ca agricultura să se dezvolte, şi înainte ca pădurile să fie defrişate şi apoi replantate şi îmbogăţite cu specii noi.

Astfel, ne putem imagina un peisaj medieval în care pădurile erau abundente şi dominate de stejarii pe care astăzi îi vedem doar răzleţ, în dumbrăvi, oferind umbră păstorilor. Mai târziu, însă, secolul al 19-lea găseşte acest peisaj marcat de defrişări, ca dealtfel în întreaga Europa, şi primeşte plantările masive de pini, pe care astăzi îi asociem în mod natural Transilvaniei. Înainte de industrializare şi de dezvoltarea oraşelor, terenurile agricole nu erau aşa extinse şi nici nu se cultivau toate plantele pe care le vedem astăzi. Casele erau înconjurate de aromele plantelor medicinale, iar grădinile de legume şi livezile erau abundente, precum şi repertoriul vegetal în gastronomia locală. Şi totuşi, cum au ajuns specii rare de fructe sau flori precum laleaua, trandafirul, garoafa sau rodia să fie brodate şi pictate, şi nu, spre exemplu, rozmarinul, grâul sau hameiul?

Conservarea zonei de sud a Transilvaniei, cunoscută sub numele Siebenburgen, are mult de-a face cu istoricul cultural săsesc, în cursul căruia, poate tocmai izolarea faţă de dezvoltările petrecute în Europa Centrală şi de Vest, a dus la o lungă şi constantă perpetuare a practicilor tradiţionale. Astfel, ataşamentul faţă de plante, cunoaşterea remediilor naturale şi păstrarea sărbătorilor şi datinilor care includ flori şi arbori, reprezintă caracteristici valoroase ale acestei zone.

Cultura săsească s-a dezvoltat în strânsă legătură cu educaţia şi, multe din aceste datini, practici şi simboluri au fost notate şi păstrate în arhivele comunităţilor. În a doua jumătate a secolului al 19-lea şi în prima jumătate a secolului al 20-lea, etnografi precum Emil Sigerus sau Pauline Schullerus au documentat peisajul cultural săsesc, la fel cum artişti documentarişti, precum Franz Neuhauser sau Wilhelm Kamner, au înregistrat particularităţile acestor locuri. Mult despre lumea magică a florilor din Transilvania s-a transmis prin arta decorativă. Aşa-numitul baroc ţărănesc transilvan—dezvoltat ca o renaştere târzie ce a tranzitat organic spre Biedermeier-ul secolului 19—perioada secolelor 17-18 a fost abundentă în flori pictate, cusute şi modelate, ca motive decorative pentru ceramică, lemn, textile şi zidărie. Urmând firul acestor decoraţiuni, este uneori dificil de speculat originea modelelor folosite, şi de identificat speciile reprezentate.

Arta ţărănească este o formă de abstractizare care se poate îndepărta de natură în mod treptat, aceste modele fiind transmise din om în om în cadrul comunităţilor, cu decalaje şi diferenţe specifice de la un sat la altul. Transilvania săsească a preluat modele care au circulat în lumea germanică, pe filieră italiană, dinspre Imperiul Otoman şi Asia Mijlocie, în ceea ce priveşte arta ţesăturilor, a modelelor decorative, cromaticii şi esteticii generale. Cu mai puţină aplecare spre simboluri pre-creştine, ca spre exemplu în tradiţiile româneşti, florile săseşti au fost inspirate din vasta cultură Europeană, şi adaptate în timp la modele recognoscibile în peisajul imediat. Prin această evoluţie, abundenţa florală în arta Transilvaniei este de excepţie. Trifoiul, cânepa şi viţa de vie care definesc economia peisajului transilvan coexistă cu o aplecare estetică spre lalele devenite clopoţei, trandafiri preschimbaţi în flori de măceş, şi garoafe asimilate cicorii. Povestea florilor transilvane are suprapuse perspective multiple, şi invită la descoperire, lăsând deschisă posibilitatea interpretărilor, şi în acelaşi timp, oferind un vast filon floral de cunoaştere a Transilvaniei.

Irina Neacşu, artist botanic şi cercetător în istoria artei, este lector la Fundaţia Calea Victoriei, alături de care va susţine evenimentul Flori din Transilvania – parfumuri, poveşti, legende, pe 11 august, la Galeriile Artmark.

Foto: arhiva personală