Lecţia amazoniană: Şamani, natură şi spiritualitate (29 iunie-3 iulie)
 

Cele cinci întâlniri au loc zilnic: luni 29, marţi 30 iunie şi miercuri 1, joi 2, vineri 3 iulie, de la 19.00 la 21.00. Cursul are loc şi online, şi la sediul fundaţiei, dacă o va permite contextul.

Vă invităm la un curs inedit, susţinut de Andreea Ionescu, coach şi trainer, care a studiat cu şamani de pe trei continente, cu  înalţi călugări  tibetani şi prin universităţi de prestigiu din SUA subiectele minţii şi inimii. Practică şi predă activ meditaţia şi călătoreşte anual în jungla amazoniană, unde desfăşoară programe de reconstrucţie personală, şi în Nepal, unde organizează retrageri de meditaţie şi învăţături în mănăstirile buddhiste de unde şi-a primit învăţăturile.

Cele cinci episoade ale poveştilor despre Amazon se referă la sistemul de practici, convingeri şi credinţe ale triburilor Shipibo, din Peru. Răspândiţi în junglă, trăind în comunităţi de 20-30 de oameni, atât cât poate duce o arie de vânătoare şi pescuit, membrii tribului shipibo trăiesc într-un fel de Avatar 3D, mijlocit de şaman şi facilitat de receptivitatea lor extraordinară la tot ceea ce îi înconjoară.

Iată detalierea celor cinci întâlniri:

1. Tribul

  • Cum arată azi un trib amazonian. Tradiţii şi drame moderne.
  • Ce îi uneşte, invizibil şi misterios, pe membrii tribului
  • Permacultură şi sustenabilitate
  • Regulile nescrise
  • Conectarea cu Tot

2. Fenomenală, natura vie a Amazonului

  • Ecosistem, mega-sistem. Pulsul verde.
  • Anaconda cea mare: poveste despre reverenţă. Mamele Pământului
  • Viaţă timidă, viaţă monumentală: micile insecte şi patrula jaguarului
  • Înconjuraţi de concertul junglei
  • Animalele salvate, animalele devorate. O bipolaritate naturală.

3. O farmacie verde, un templu verde, plante-prieten şi plante-mag

  • De sus până jos: arborele-Casă, ciupercile fosforescente, miceliile. Flori şi fluturi
  • Conexiunea, o ipoteză deja demonstrată ştiinţific
  • 100.000 de remedii
  • Plantele sacre şi ceremoniile cu plante

4. Plonjon în Avatar

  • Amazonul ca pământ al Pandorei. De ce cred că James Cameron a fost la ayahuasca înainte de a avea o viziune regizorală asupra filmului
  • Lecţiile Avatarului. Avatarul ca noţiune. Reconectarea şi mijloacele de refacere a legăturii
  • Ce ne uneşte cu plantele, animalele şi Pământul
  • Valul de aur, valul de verde. Ipoteze şi experienţe despre energia Amazonului
  • Ecourile: cum te schimbă o experienţă în Amazon

5. Despre partea noastră secretă, înaltă: de la Amazon la Jung

  • Învăţămintele şamanului Tony. Inteligenţa plantelor şi ştiinţa conectării
  • Rolul Inimii şi al Iubirii. West meets East.
  • Maestrul plantelor, Juni şi protecţia cu mapacho
  • Ieşirea din corp. Vise şi viziuni.
  • Reconectarea cu Tine

Cursul se va încheia cu o reflecţie şi un îndemn la acţiune, care să permită o incursiune în interiorul nostru, timp de cinci săptămâni. În cel mai bun caz, aceasta poate duce la o dorinţă şi o practică de perfecţionare personală. În caz de minimă implicare, cursantul obţine viziunea unei realităţi dezirabile, cu care să poată relaţiona atunci când va dori.

sursă foto: https://bit.ly/2ybZLwR

Înscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!