***Cei care doresc să participe la acest eveniment cu intrare liberă sunt rugaţi să trimită un mail pe [email protected]
Avem onoarea şi bucuria de a vă invita sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11.00, la prezentarea volumului Generalul Henri Cihoski. Un erou al României Mari, Editura Militară, autor Prof. univ. Dr. Dumitru Preda.
Evenimentul se va desfăşura la sediul nostru din Bd. Dacia 78, Casa General Henri Cihoschi.
Vor interveni: Dr. Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române, Colonel (r) Prof. univ. Dr. Petre Otu, preşedinte de onoare al Comisiei Române de Istorie Militară.
Ne vor fi alături Doamna Magdalena Cihoski Veron, nepoata Generalului, alţi membri ai familiei, precum şi personalităţi ale vieţii culturale şi publice româneşti.
Pe măsură ce ne îndepărtăm de evenimente le pomenim tot mai rar, până ce, uneori, le uităm. Cu siguranţă că nu toate faptele sunt reţinute de istorie dar cu siguranţă că „faptele mari”, intens trăite de autorii lor, cu gândul la Patria pe care o slujesc, în cazul militarilor, indiferent de grad, fac parte din acestă panoplie nobilă a neamului. Pornind de la o asemenea logică vom aşterne câteva consideraţii şi impresii după lectura ediţiei a II-a, revăzute, a lucrării semnate de Dumitru Preda, închinată generalului Henri Cihoski, un ostaş care a trăit luptând pentru ţară! Editura Militară s-a alăturat demersului ştiinţific al autorului de reconstituire a vieţii unui Erou care şi-a rostuit viaţa în campaniile pentru înfăptuirea României Mari, acţiune încadrată strict documentat în contextul evenimentelor internaţionale şi a bătăliilor de pe fronturile unde întâia „virtute a militarului” era iubirea Patriei.
Conştient de faptul că buna pregătire este reţeta de succes a oricărei acţiuni militare, Henri Cihoski s-a subordonat acestei cerinţe asimilând cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea cerinţelor funcţiilor, care nu sunt date de grad, ci de onoarea legată de funcţia ocupată în ierarhia Datoriei, de la sublocotenent (1891) la cea de general (1932). Cariera de excepţie a devotatului oştean reprezintă, în accepţiunea autorului, un model de ofiţer şi un strălucit exemplu recunoscut între Eroi, prin Ordinul „Mihai Viteazul”, primit pentru „vitejia şi destoinicia cu care a condus operaţiile Diviziei de la Mărăşeşti”.
În lucrări de referinţă, studii şi articole elaborate de profesorul Dumitru Preda, Henri Cihoscki apare ca un ofiţer implicat în organizarea şi ducerea bătăliilor pe frontul întregirii, iar apoi ca unul responsabil cu pregătirea armatei chiar din cea mai înaltă funcţie ocupată, aceea de ministru, având ca model „pilda strămoşilor” pentru care a dat „ce a avut mai bun în suflet”, conştient de faptul că „pe fiecare glonţ sta scris un nume” (citat din lucrare p. 66), chiar şi al său, pentru ca bornele de hotar să fie statornicite acolo unde îşi aveau dreptul.
Pagini de un real dramatism sunt istorisite într-un ritm alert, emoţionant şi cu empatia aceluia care simte şi transmite încărcătura întreagă, dramatismul şi tensiunea luptelor, date pe „viaţă şi moarte”, cu precizia unui fin observator căruia nu-i scapă nici cel mai mic detaliu, spre a fi reproduse cu fidelitate în jurnale de operaţii şi acţiuni de luptă.
Dumitru Preda, ne va povesti şi de Omul Henri Cihoski şi preocupările sale de cultură şi înclinaţiile sale artistice, prieten cu istoricul de artă Ştefănescu, prieten cu familia muzicianului Lipatti (Ibidem, p. 187), şi nu în ultimul rând tată al sculptoriţei Henriette. Autorul nu ezită să sublinieze adevărul istoric, cu toate restricţiile şi ingerinţele politico-juridice restrictive impuse de regimuri trecute şi actual, amintind de soarta nemeritată şi sfârşitul tragic al Eroului, la Sighet, în 1950, învinuit de a fi slujit Ţara sub „regimul burghezo-moşieresc” (Ibidem, p.190).
Generalul Henri Cihoski, descoperit de autor în urmă cu aproape 50 de ani, ne apare sobru, integru, calm, echilibrat, om de aleasă factură spirituală. Dintr-o asemenea ipostază autorul îl plasează în galeria Eroilor de la Mărăşeşti şi îl recomandă spre a-l cunoaşte, îndrăgi şi aprecia pentru faptele sale cele mari! Totul într-o prezentare grafică elegantă, ornată cu accesorii inedite selectate dintr-o la fel de bogată iconografie de familie, dăruite de nepoata Eroului.
***În cadrul evenimentului participanţii vor putea găsi volumul Generalul Henri Cihoski. Un erou al României Mari, Editura Militară, autor Prof. univ. Dr. Dumitru Preda.
Cei care doresc să participe la acest eveniment cu intrare liberă sunt rugaţi să trimită un mail pe [email protected].
