Fundaţia Calea Victoriei aniversează în octombrie 18 ani de activitate culturală continuă – 18 ani de idei, de proiecte curajoase şi o comunitate creată în jurul artei şi culturii.
Fundaţia este astăzi una dintre cele mai iubite instituţii culturale independente din România, locul unde oameni de toate vârstele descoperă bucuria de a învăţa şi de a explora, prin cursuri şi evenimente interactive, de la istorie, arte plastice şi filosofie, până la antropologie, muzică, scriere creativă sau dezvoltare personală.
Pentru a marca această aniversare, oferim 18 vouchere-cadou în valoare de câte 300 lei, pe care le puteţi câştiga prin concurs, dacă vă înscrieţi la newsletterul nostru.
18 ani – 18 lucruri pe care le-am făcut împreună
- Cu peste 110.000 de participanţi la cursuri şi evenimente, am reinventat educaţia culturală şi umanistă din România.
- Am transformat cursuri „serioase” – istorie, filosofie, antropologie – în experienţe atractive şi accesibile publicului larg.
- Am oferit peste 18.000 de burse pentru tineri fără posibilităţi financiare, care au participat gratuit la cursuri.
- Personalităţi marcante precum: Neagu Djuvara, Vintilă Mihăilescu, Georgeta Filitti, Tiberiu Soare, Dumitru Borţun, Cristian Diaconescu, Mario Barangea, Radu Umbreş, Augustin Ioan şi mulţi alţii – au devenit lectorii noştri.
- Am creat o „pepinieră culturală” pentru peste 150 de cercetători şi artişti care au evoluat ca lectori şi au crescut alături de publicul fundaţiei.
- Am deschis accesul publicului în clădiri de patrimoniu altfel inaccesibile, prin proiecte precum „Palate deschise pe Calea Victoriei”.
- Am creat o arhivă de conferinţe şi dialoguri cu mari personalităţi culturale contemporane.
- Am lansat moda tururilor pietonale ghidate din Bucureşti, transformând istoria oraşului într-o experienţă vie şi accesibilă pentru mii de participanţi.
- De 12 ani, organizăm Concertul Extraordinar de Anul Nou, devenit tradiţie anuală, mereu sold-out, mereu surprinzător pentru public.
- Am lansat două volume semnate de Tiberiu Soare, „Pentru ce mergem la Operă?” şi „Nouă poveşti muzicale” şi le-am distribuit gratuit în biblioteci şi şcoli de muzică.
- Am adus în prezent perioada interbelică prin Balul Bucureştiului Interbelic şi numeroase evenimente tematice.
- Am creat o adevărată modă în Bucureşti şi în ţară, prin care publicul larg, de toate vârstele, participă cu regularitate şi entuziasm la cursuri şi evenimente culturale –inspirându-i şi pe alţii.
- Am început şi continuăm să organizăm ateliere şi şcoli de vară pentru adolescenţi: gândire critică, debate, actorie, vocaţie, bune maniere, psihologie şi multe altele.
- Am iniţiat proiecte dedicate copiilor şi adolescenţilor din medii defavorizate, în parteneriat cu DGASPC.
- Ne-am deschis porţile pentru zeci de voluntari – elevi şi studenţi – care au învăţat ce înseamnă organizarea de evenimente culturale.
- Am dus cursurile şi atelierele noastre în companii, oferind angajaţilor relaxare şi creativitate.
- În ciuda evenimentelor care au tulburat profund societatea în ultimii ani, am continuat cu aceeaşi energie şi inspiraţie şi am rămas o ancoră în valorile umaniste.
- Am format o comunitate curioasă şi pasionată, care crede în puterea culturii de a transforma vieţi.
Prin toate aceste proiecte, Fundaţia Calea Victoriei rămâne fidelă misiunii sale de a inspira prin arte şi cultură şi de a încuraja şi pe alţii să-şi urmeze vocaţia. Le mulţumim partenerilor, sponsorilor, lectorilor şi publicului nostru – împreună cu voi ducem povestea mai departe.
Ilustraţia a fost realizată pentru Fundaţia Calea Victoriei de József Vass – Mr. Musette.
