Flavia Voinea
 

Flavia Voinea este jurnalist şi manager media, cu peste 25 de ani de experienţă în radioul public. În prezent, este manager al postului Bucureşti FM, parte a reţelei Radio România Regional, unde coordonează activitatea editorială, tehnică şi economică şi realizează programe speciale dedicate comunităţii, educaţiei şi culturii.

Este creatoarea şi realizatoarea podcastului educaţional „Cum să…?”, un proiect care explorează teme legate de comunicare, parenting, relaţii şi gândire critică, adresându-se atât părinţilor, cât şi tinerilor. Podcastul „Cum să…?”este inclus în catalogul EBU 2025.

Flavia Voinea a reprezentat România la numeroase evenimente internaţionale de prestigiu. A fost prima jurnalistă din România invitată ca speaker la Radiodays Europe (2023), preşedintă a juriului final Radio la ABU Prizes (2021) şi membră a juriului Global Media Peace Awards (2024–2025), precum şi a Asia Podcast Awards (2025).

Are o formare solidă în Jurnalism, Relaţii Publice şi Comunicare, completată de studii şi programe internaţionale la Deutsche Welle Academy şi HEC Montréal (Authentic Leadership Program).

Ca lector, Flavia Voinea este preocupată de educaţia media, responsabilitatea comunicării publice, implicarea tinerilor şi combaterea dezinformării, propunând cursuri şi ateliere construite pe experienţă practică, dialog şi reflecţie critică.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!