Eveniment de Gală – “10 ani de Fundaţia Calea Victoriei”
 

Vă invităm în data de 14 noiembrie, de la ora 19:00, la CERCUL MILITAR NAŢIONAL, în eleganta Sală de Marmură a Palatului, pentru a sărbători împreună 10 ani de proiecte culturale independente, povestea de succes a unei şcoli alternative, care a adus un suflu nou în viaţa bucureştenilor de toate vârstele. 

Publicul va participa la o întâlnire cu cinci personalităţi culturale, prieteni şi lectori ai fundaţiei, care vor împărtăşi, cu umorul şi căldura care îi caracterizează, felul în care au reuşit să îşi transforme pasiunea într-o carieră împlinită.

Invitaţii serii sunt oameni speciali, care s-au implicat în proiectele fundaţiei, dăruind publicului de toate vârstele din bucuria, inteligenţa, talentul şi entuziasmul lor pentru arte şi cultură:

Gazda serii, Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, va lansa câteva întrebări – ca punct de pornire – la care invitaţii vor răspunde cu farmecul lor special, adaugând şi alte poveşti savuroase:

  • Poate fi o carieră în domeniul artelor şi al ştiinţelor umaniste o idee bună pentru un tânăr pasionat de frumos?
  • Care sunt modelele care i-au inspirat pe invitaţii noştri, mentorii care le-au insuflat curaj, determinare şi frumoasa nebunie de a împărtăşi cu cei din jur subiectele preferate?
  • Care sunt cele mai mari provocări pe care un artist, un cercetător, un muzician sau un profesor trebuie să le depăşească în societatea de astăzi?
  • Ce aduc artele şi ştiinţele umaniste în lumea noastră? Cum ar arăta o lume fără pictură, muzică, teatru, istorie, literatură sau antropologie?
  • De ce credeţi că publicul bucureştean apreciază “academia” umanistă, non-conformistă numită Fundaţia Calea Victoriei, în contextul în care se vorbeşte prea des despre lipsa interesului pentru lectură sau cultură?

După conferinţă, publicul va putea conversa cu invitaţii noştri, precum şi cu alţi lectori, prieteni sau membrii echipei fundaţiei prezenţi la eveniment.

La final, vom ciocni un pahar de vin, ne vom bucura de gustări şi vom sărbători acest moment festiv dedicat tuturor prietenilor Fundaţiei Calea Victoriei şi tuturor celor care INSPIRĂ PRIN ARTE ŞI CULTURĂ!

*Având în vedere logistica specială a evenimentului de gală, la această întâlnire nu se poate acorda gratuitate în baza cardului de fidelitate.

Jos: Ilustraţie de Jozsef Vass


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!