Eveniment cu Tiberiu Soare despre “Rigoletto”, de G. Verdi
 

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI.

Tragedia unei Masti

Fundatia Calea Victoriei si Opera Nationala Bucuresti va invita joi, 15 noiembrie, de la ora 19.30, la o conferinta-eveniment cu charismaticul dirijor si povestitor Tiberiu Soare, care ne va vorbi despre opera “Rigoletto” si autorul acesteia, Giuseppe Verdi.

Opera “Rigoletto” se concentreaza in jurul unui personaj care sta sub semnul mastii, al atrocitatii si al tragediei. Libretul operei, scris de Francesco Maria Piave, este bazat pe piesa Le roi s’amuse de Victor Hugo. Bufonul ducelui de Mantua, Rigoletto, isi ajuta stapinul afemeiat sa isi umileasca supusii prin seducerea sotiilor lor. Bufonul care ride de nenorocirile celor din jur, devine, in cele din urma, victima masinatiunilor lipsite de scrupule. In finalul operei, ducele cinta celebra arie “La donna è mobile” , plina de cinism si care marcheza o poanta sinistra.

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai valorosi si cunoscuti dirijori din tanara generatie. Dincolo de talentul de dirijor, Tiberiu este un povestitor pasionat si pasionant, capabil sa apropie publicul larg de opera marilor compozitori intr-o forma neconventionala, erudita dar si cu umor.

Acest eveniment este al saptelea dintr-o serie de noua conferinte ce se vor desfasura lunar, in Sala Studio a Operei Nationale Bucuresti, din ianuarie pina in decembrie 2012.

Programul cultural Pentru ce mergem la Opera?”, initiat de Fundatia Calea Victoriei impreuna cu Tiberiu Soare si gazduit cu generozitate de ONB, isi propune sa initieze tinerii si publicul larg in frumusetea si complexitatea muzicii de opera, prin ab Bordarea tematicii ei in cadrul unor conferinte-eveniment. Noutatea proiectului consta in abordarea tematicii muzicii de opera intr-o maniera interactiva si relaxata, ce permite apropierea publicului de un stil de muzica pe cat de spectaculos pe atat de greu accesibil pentru cei neinitiati.

Subiectele/Operele abordate in cadrul conferintelor fac parte din repertoriul actual al Operei Nationale Bucuresti, astfel incat, dupa familiarizarea cu cateva notiuni teoretice si istorice in cadrul conferintelor sustinute de Tiberiu Soare, participantii pot vedea sau revedea cu alti ochi operele aduse in discutie, consolidindu-si cunostintele prin experienta personala.

Biletele pentru aceste conferinte pot fi achizitionate de la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti, sau on-line.

Mai jos puteti citi programul conferintelor din cadrul acestui proiect:

1. Problema libertatii individuale in opera La Traviata – 19 ianuarie – inregistrare video, fragment

2. Frumusetea ascunsa a lucrurilor de zi cu zi in “Boema” de G. Puccini – 16 februarie

3. Romantismul transpus in miscare in “Giselle” de Adolphe Adam –15 martie

4. Iubire, atrocitate si grandoare in “Turandot” de G. Puccini – 19 aprilie

5. “L’Elisir d’Amore”: iubire, magie si alte iluzii, de Gaetano Donizetti – 17 mai

6. Commedia dell’Arte intalneste muzica in “Barbierul din Sevilla” de G. Rossini – 7 iunie

7. “Magie, Libertate si Moarte” in Carmen de Georges Bizet – in 11 octombrie

8. “Tragedia unei Masti” – Rigoletto de Giuseppe Verdi  – in 15 noiembrie

9. “Lumea privita prin ochii unui copil” – Spargatorul de Nuci – de Piotr Ilici Ceaikovski – in 6 decembrie

foto: din spectacol ONB



Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!