Dinastia Coroanei de Oţel şi făurirea României moderne
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de joi, în intervalul 19:00-21:00.

Făurirea României moderne a însemnat construirea unei naţiuni. Acest moment extraordinar, fără să fie singular în istoria europeană, continuă, pe bună dreptate, să ne capteze interesul: o elită patriotică care reuşeşte să valorifice un context internaţional pentru afirmarea unei statalităţi, pe care o consolidează prin întronarea unei principe străin fondator de dinastie naţională. Astfel procedaseră, în anii 1820-30’, grecii şi belgienii, oferind un model pe care l-au urmat, în anii 1850’-60’, şi românii.

România, născută dintr-o necesitate înţeleasă după războiul Crimeii (1853-1856), de a crea un stat tampon între Rusia şi restul puterilor europene, îşi datorează existenţa unui proiect naţional pus în practică cu multă abilitate şi înţelepciune. „Prinţul străin”, invocat de la început ca o soluţie pentru occidentalizarea instituţiilor şi societăţii, s-a dovedit formula cea mai potrivită de a întări fundamentele edificiului naţional aşezate prin reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

Dinastia naţională întemeiată de principele Carol I în 1866 a condus destinele României timp de 81 de ani, timp în care a luat parte la scrierea celor mai importante dintre paginile de istorie naţională. Unul din simbolurile regalităţii române, „Coroana de Oţel”, creată dintr-un tun otoman de fabricaţie germană capturat în Războiul de Independenţă din 1877-1878, reprezintă o expresie foarte potrivită a misiunii dinastiei, descrisă în cuvintele fondatorului ei prin deviza: „Tot pentru Ţară / Nimic pentru mine!”.

Cursul nostru este dedicat istoriei monarhiei în România de la momentul fondării dinastiei naţionale, în 1866, în urma unui plebiscit, până la detronarea celui din urmă suveran, în 1947, printr-o lovitură de stat. Ceea ce propunem cursanţilor este o abordare istorică profesionistă, în care meritele şi căderile membrilor familiei regale sunt integrate unui context pentru a fi explicate şi înţelese, dincolo de tentaţiile glorificării sau diabolizării.

Cursul se desfăşoară în trei şedinţe, astfel:

  1. Domnia regelui Carol I (1866-1914);
  2. Domnia regelui Ferdinand I (1914-1927) şi Regenţa regelui Mihai I (1927-1930);
  3. Domniile regilor Carol al II-lea (1930-1940) şi Mihai I (1940-1947);

Pe parcursul întâlnirilor, vom discuta următoarele probleme:

  • de ce dinastia naţională română a fost construită în jurul unui „prinţ străin” şi dacă era posibilă crearea unei dinastii autohtone?
  • a fost Carol I persoana cea mai potrivită pentru a fonda noua dinastie română?
  • care au fost cele mai importante acţiuni şi decizii ale suveranilor români, care au determinat evenimente din istoria naţională şi/sau europeană?
  • ce a moştenit fiecare dintre regi de la înaintaşul lor şi care a fost posteritatea pe care au lăsat-o succesorului?
  • este viaţa personală un criteriu pentru a evalua domnia unui suveran?
  • ce contribuţie au avut reginele României?
  • care au fost relaţiile familiei regale cu familiile boiereşti şi oamenii din popor?
  • care au fost cele mai influente personaje din anturajul familiei regale?
  • au existat momente în istoria Regatului României în care s-a discutat despre schimbarea dinastiei sau trecerea la republică?
  • care sunt cele mai persistente mituri şi erori de percepţie privind istoria monarhiei?

Casa generalului Henri Cihoski, care găzduieşte Fundaţia Calea Victoriei şi întâlnirea noastră, ne va ajuta să intrăm în atmosfera unei epoci în care românii, având în frunte regii lor, ocupau pe continentul european locul la care demografia, geografia şi resursele îi îndreptăţeau.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!