Diana Diaconeasa (Enso)
 

Numele meu este Diana Diaconeasa dar mă găseşti mult mai uşor drept Diana Enso, fondatoarea Enso Clinics.

Am un background eclectic: am studiat pianul mulţi ani, apoi am decis ca viaţa de adolescent să o dedic studiului culturii şi limbii japoneze (loc din care s-a inspirat şi proiectul Enso). Am urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, loc în care mi-am descoperit pasiunea pentru criminologie, criminalistică şi psihologie judiciară, şi am început să mă întreb: de ce sunt unii oameni mai predispuşi spre a comite anumite infracţiuni? De ce regăsim în diferite speţe aceeaşi tipologie a victimei?

Încă din adolescenţă m-a fascinat mintea umană: cum ajungem să avem anumite cogniţii sau emoţii, de ce ne este atât de greu să ne schimbăm şi cum putem să eficientizăm acest proces? Motiv pentru care, în liceu, obişnuiam să fug de la orele de sport şi să particip la cursurile de psihanaliză ale profesorului Ion Mînzat.

După absolvirea Facultăţii de Drept, în timp ce lucram în zona infracţiunilor motivate de ură, a abuzurilor domestice şi sexuale, am decis să urmez cursurile Facultăţii de Psihologie, secţia Ştiinţe Cognitive cu predare în limba engleză.

În tot acest timp am urmat şi alte cursuri de formare şi pregătire în domeniul dezvoltării personale, inclusiv cursuri pentru gestionarea traumelor cu Gabor Mate.

În prezent sunt afiliat al Laboratorului de Cercetare din cadrul Universităţii Bucureşti – Facultatea de Psihologie, ofer servicii de consiliere pentru dezvoltare personală şi folosesc diferite canale de comunicare pentru a educa oamenii interesaţi folosind instrumente înrădăcinate în ştiinţă, compasiune şi înţelegerea faptului că în noi există toate instrumentele necesare pentru a avea o viaţă bună.

De ce Enso?

Enso este un cerc desenat printr-un singur gest fluid, care evidenţiază natura adaptabilă a fiinţei umane, regăsirea frumuseţii în imperfecţiune şi acceptarea – o reprezentare circulară folosită în tradiţia budistă japoneză. Enso transmite ideea simplităţii, imperfecţiunii, circularităţii şi eliberării controlului.

Proiectul Enso a apărut ca o nevoie firească, o entitate generată organic de interesul pentru mintea umană, dintr-o perspectivă integrativă: minte, spirit, corp. Enso vorbeşte despre mintea omului văzută prin intermediul psihologiei ca o ştiinţă dar şi ca artă.

O abordare holistică prin intermediul căreia noţiuni psihologice, filosofice, care ţin de sănătatea psihică şi emoţională, ajung la oameni într-un format înrădăcinat în ştiinţă, uşor de înţeles.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!