Cum să ne împrietenim cu mintea noastră?
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de miercuri, în intervalul 19:00-21:00

Cum să ne împrietenim cu mintea noastră şi să transformăm criticul interior în aliat pentru o viaţă mai bună?

Deseori dorim să facem diverse acţiuni şi până la urmă finalizăm prin a nu face ceea ce ne-am propus. Sau amânăm la nesfârşit să acţionam din diverse motive: nu avem timp, nu avem suficientă încredere în noi, dăm vina pe diverse alte lucruri din viaţa noastră. Pare că mintea ne sabotează şi nu ştim ce se întâmplă cu noi: ne întrebăm deseori de ce nu suntem în stare să facem ce ne propunem şi ce ne împiedică să acţionăm?

Dacă te regăseşti şi tu în aceste situaţii, atunci te invităm la un curs nou şi interactiv în care să descoperim împreună cum funcţionează mintea noastră în viaţa de zi cu zi, ce ne sabotează şi ce anume ne blochează acţiunea şi dezvoltarea.

Pe parcursul a 4 sesiuni interactive te invităm să explorăm:

1. Cum funcţionează mintea, gânduri conştiente şi pe pilot automat, şi cum putem să antrenăm şi să formăm gânduri care să ne sprijine obiectivele zilnice.

2. Ce  este criticul interior şi de unde provine, care sunt convingerile limitative care ne sabotează dezvoltarea şi acţiunea, ce este frica, care sunt modalităţile de manifestare reală sau deghizată a fricii.

3. Conectarea cu maestrul interior. Vocea înţelepciunii interioare. Gândire realistă versus criticul interior. Care sunt cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine. Viaţa conştientă versus o viaţă pe placul lumii.

4. Tehnici de transformare a criticului interior şi strategii practice şi eficiente prin care putem învăţa să ne împrietenim cu mintea noastră şi să o transformăm într-un aliat pentru dezvoltare şi evoluţie.

Te aşteptăm cu drag şi bucurie să descoperim împreună fascinanta poveste a minţii şi să învăţăm cum să ne împrietenim cu mintea noastră şi să o programăm astfel încât să ne ajute să creăm viaţa visurilor noastre.

Împreună e mai uşor şi mai fain să ne antrenăm pentru o viaţă mai bună!

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!