Există o întrebare care revine obsesiv în mintea multora dintre noi: „Când a zburat timpul?” Avem cu toţii aceleaşi 24 de ore şi, totuşi, unii oameni par să trăiască mai multe vieţi într-una singură, în timp ce alţii simt permanent că sunt pe fugă, mereu în întârziere, mereu datori faţă de propriile visuri.

Diferenţa nu stă în maniera în care ne uităm la ceas, ci în felul în care ne raportăm la el. Timpul rămâne, totuşi, una dintre cele mai democratice resurse. Este egal distribuit pentru toată lumea.

Un adevăr simplu, dar adesea ignorat, este acesta: timpul pe care îl ai este egal cu viaţa pe care o ai. Când nu mai am timp, practic nu mai am viaţă. Nu există o rezervă secretă de ore, nu există un „mai târziu” garantat. Fiecare zi este o bucată de viaţă consumată sau investită. Din acest punct de vedere, relaţia cu timpul devine una profund personală şi, mai ales, una de responsabilitate. A te împrieteni cu timpul înseamnă, în fond, a-ţi asuma viaţa. Dar pentru a face asta, este nevoie de ceva extraordinar: stabilirea obiectivului personal.

Seneca spunea: dacă lipseşte ţinta, viaţa e o rătăcire!

Oamenii care reuşesc să facă multe într-o zi nu sunt, contrar miturilor, supraoameni. Nu sunt nici mai rapizi, nici mai norocoşi şi nici nu trăiesc într-o realitate paralelă. Au însă un lucru esenţial: obiective foarte clare. Ei ştiu de ce se trezesc dimineaţa şi ce anume caută să construiască, pas cu pas. Claritatea obiectivelor scurtează enorm timpul pierdut în indecizie, amânare sau rătăcire. Atunci când ştii ce vrei, fiecare acţiune se aşează firesc într-o direcţie. Mai e ceva, atunci când ştiu concret încotro intenţionez să mă îndrept, motivaţia şi energia par nişte efecte naturale.

De aici decurge un al doilea principiu fundamental: stabilirea priorităţilor. Nu tot ceea ce este urgent este şi important, iar nu tot ceea ce este important „bate din picioare” cerând atenţie imediată. A trăi într-o permanentă stare de urgenţă nu este dovadă de eficienţă, ci de lipsă de direcţie. Prietenia cu timpul presupune curajul de a spune: „asta contează acum” şi, la fel de ferm, „asta poate aştepta”. Prioritizarea nu este despre a face mai mult, ci despre a face ce trebuie.

Magia listelor cu ce avem de făcut

În acest proces, celebrul instrument numit to do list devine un demers valoros. A nota lucrurile de făcut nu este doar un exerciţiu de organizare, ci şi unul de eliberare mentală. Când sarcinile sunt scoase din minte şi aşezate pe hârtie, energia psihică se poate muta de la stres la acţiune. Totuşi, aici apare o capcană frecventă: listele interminabile, care mai degrabă apasă decât motivează.

O listă sănătoasă de to do este realistă, limitată şi adaptată capacităţii tale reale dintr-o zi, nu idealului fantezist despre tine.

Aici se cere conectarea la realitate obiectivă. De obicei, această cunoaştere obiectivă se petrece în prima fază a învăţării, cu asistenţă. Mai simplu spus, e nevoie să te sfătuieşti cu cineva din exterior, cineva care este în afara emoţiilor personale şi care evaluează raţional situaţia dată şi rezultatul urmărit.

Lista la care nu prea ne gândim

La fel de importantă, dar mult mai rar discutată, este not to do list – lista lucrurilor pe care alegi conştient să nu le mai faci. Este poate cel mai puternic instrument de recuperare a timpului pierdut. În această listă pot intra: verificarea compulsivă a telefonului, întâlnirile fără scop, conversaţiile care se transformă în bârfă, sarcinile acceptate din vinovăţie, nu din sens etc.

A şti ce să nu mai faci este uneori mai valoros decât a şti ce ai de făcut, pentru că eliberează spaţiul şi îţi oferă energie şi claritate. Pentru a stabili ce să nu mai faci este nevoie de hotărâre, asumare şi sinceritate în dialogul cu sinele.

De ce, totuşi, pentru unii ziua pare să aibă mai multe ore? Pentru că ei nu trăiesc timpul ca pe un duşman, ci ca pe un aliat. Nu îl risipesc luptându-se cu el, ci îl folosesc cu intenţie. Ei înţeleg că timpul nu se „găseşte”, ci se creează prin alegeri conştiente. Fiecare „da” spus în grabă fură timp de la altceva; fiecare „nu” spus la momentul potrivit câştigă viaţă.

A te împrieteni cu timpul nu înseamnă rigiditate sau viaţă trăită după ceas. Din contră, înseamnă libertate. Libertatea de a fi prezent, de a alege, de a trăi cu sens. Când începi să-ţi tratezi timpul ca pe viaţa ta – nu ca pe o resursă abstractă – lucrurile se reaşează firesc. Nu vei avea mai multe ore într-o zi, dar vei avea zile mai pline de viaţă.