Conace şi case boiereşti din România
 

România are în prezent aproximativ 100 de conace şi case boiereşti ce fac parte din patrimoniul naţional. Pe lângă acestea, există multe altele care încă nu au fost incluse în această listă, deşi merită cu prisosinţă. Multe dintre ele sunt în paragină, altele au fost salvate de oameni inimoşi, care au înţeles că patrimoniul istoric trebuie protejat.

Ce înseamnă conac? O casă boierească la ţară. Deşi sunt clădiri spectaculoase, construite de oameni celebri, şi au fost martore la importante momente istorice, accesul greoi către zona în care se află (sate româneşti pierdute pe hartă) le-a făcut să intre într-un con de umbră din punct de vedere al notorietăţii.

Pe lângă conace deja celebre, cum ar fi cel al Brătienilor, de la Floreşti sau conacul Bellu, de la Urlaţi, vă propunem la acest curs să descoperim conace mai puţin cunoscute sau chiar uitate. Ne vom plimba, într-o călătorie virtuală, pe la conacul lui Mihail Kogălniceanu, de la Murfatlar, conacul Vasile Alecsandri, de la Mirceşti sau conacul lui Alexandru Marghiloman, de la Hagieşti.

Tot la acest curs, vom povesti despre case boiereşti elegante, din oraşele importante ale ţării. Vom redescoperi, prin poveşti şi fotografii, case memoriale sau case care au fost donate de oameni cu funcţii locale pentru a găzdui instituţii de cultură. Vom vorbi despre casa memorială George Enescu de la Sinaia, casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi, Casa Universitarilor din Craiova sau Iaşi, precum şi despre Casa Carabatescu din Târgu-Jiu – acum sediul Băncii Naţionale sucursala Gorj.

Cele două şedinţe ale cursului despre istoria conacelor şi a caselor boiereşti din România vor fi însoţite de poveşti savuroase şi imagini de arhivă sau contemporane.

1. Conacele României. Conacul lui Mihail Kogălniceanu de la Murfatlar, conacul Vasile Alecsandri de la Mirceşti, conacul lui Alexandru Marghiloman de la Hagieşti, Conacul Octavian Goga, Conacul Evanghelie Zappa, Conacele Orezeanu, Oteteleşanu, Negruzzi, Cantacuzino şi Conacul Golescu.

2. Case boiereşti din România. Casa memorială George Enescu de la Sinaia, casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi, Casa Universitarilor din Craiova sau Iaşi, Casa Carabatescu din Târgu-Jiu

imagine: Conacul Bellu din Urlaţi

Înscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!