„Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, într-o cârciumioară la Şosea?” cânta odinioară Jean Moscopol. Puţini ştiu că locul de întâlnire se afla chiar pe Şoseaua Kiseleff.
Trasată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în timpul ocupaţiei ruseşti, Şoseaua Kiseleff a devenit locul unde bucureştenii se bucurau de promenadă, în Grădina cu acelaşi nume, iar casele impunătoare încep să flancheze artera un secol mai târziu.
Şoseaua poartă numele Generalului Pavel Kiseleff, numit guvernator al Principatelor Moldova şi Ţara Românească, în perioada ocupaţiei ruse (1828-1834), cel care a contribuit la modernizarea celor două state româneşti, prin Regulamentele Organice – primele acte cu valoare de constituţie. În aceeaşi perioadă vor apărea şi iniţiative edilitare, una dintre acestea fiind trasarea unei şosele şi crearea unei grădini publice, ambele primind numele creatorului: Kiseleff.
În cadrul acestui tur, care va avea loc sâmbătă, 1 august, de la ora 10:00, vom afla poveştile despre Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Biserica Izvorul Tămăduirii Mavrogheni, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Parcul Kiseleff, Bufetul de la Şosea, Ambasada Federaţiei Ruse, Palatul Prinţului Moştenitor, Arcul de Triumf, Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, Palatul Elisabeta, Parcul Herăstrău.
Cultura, istoria şi memoria se vor întâlni în călătoria noastră pe această arteră. Kiseleff uneşte deopotrivă geniul unor savanţi români cu propuneri de muzee moderne, frumuseţea clădirilor în stil neoclasic, neoromânesc, modern şi mediteranean, create de mari arhitecţi şi spaţii în care principi şi principese, regi şi regine au scris istoria monarhiei româneşti.
***Turul ghidat durează aproximativ două ore.
Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită. De asemenea, la acest eveniment nu se aplică reduceri.
*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.
Fundaţia Calea Victoriei organizează tururi în zonele istorice din capitală din anul 2009, ca o continuare a cursurilor despre istoria Bucureştiului lansate în 2008, cu dna. acad. Georgeta Filitti. Suntem primul ONG cultural care a lansat moda prezentării pietonale a istoriei noastre prin oraş, dincolo de conferinţele şi evenimentele din palate şi clădiri de patrimoniu.






