Ceremonia Japoneză a Ceaiului
 

Vă invităm sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 17:00, la un eveniment nou susţinut de Liliana Nestor, în cadrul căruia ne vom bucura de o atmosferă elegantă, discuţii interesante şi o experienţă culturală inedită.

Dintre toate florile de pe pământ, simbolul ales de împăraţii Japoniei a fost crizantema. Printre petalele ei se ascund eleganţa, recunoştinţa, demnitatea şi bunătatea. Crizantemele şi gingaşele flori de cireş sunt elemente importante în cultura japoneză, iar de multe ori sunt reprezentate în opere de artă menite a îndulci caracterul aspru al japonezilor. Florile fac parte, evident, din ceremonia ceaiului, dar rolul lor este simplu, imperfect şi sobru. Căci ceremonia ceaiului din Japonia lasă la o parte simbolurile regalităţii, ale vitejiei şi onoarei luptătorilor. Ceremonia ceaiului e o cale către liniştea supremă, la care ar trebui toţi să ne dorim să ajungem. Întrucât până acolo am fi nevoiţi să trecem prin toate etapele de curăţare a gândurilor şi a gesturilor, printr-un proces de înţelegere a grandorii universului şi de recunoştinţă faţă de tot ce am primit vreodată, cu sau fără ştiinţă.

Unul din cei mai mari maeştri ai ceremoniei ceaiului, Sen no Rikyū, spunea că atunci „când auzi picăturile de apă care cad în vasul de piatră, simţi că tot praful din mintea ta este spălat.” Responsabilitatea şi duritatea câmpului de luptă şi ale guvernării au contribuit la transformarea momentului ceaiului din flamboaiant şi elitist, într-o clipă de graţie şi înălţare deasupra lumii. Liniştea sufletească, seninătatea minţii, stăpânirea mişcărilor care stau la baza ceremoniei ceaiului destăinuie o gândire solidă şi o simţire dreaptă. Prin exerciţiul continuu al stăpânirii de sine, al rafinării şi înnobilării gândurilor şi comportamentului, omul îşi aduce întreaga fiinţă într-o perfectă ordine şi armonie cu sine şi cu mediul înconjurător, iar spiritul ajunge să domine forţa brută. Definind graţia ca o economisire de forţe, se obţine concluzia că o societate cu mai multe forţe în repaus este o consecinţă a practicării permanente şi îndelungate a graţiei. Iar faptul că ceremonia ceaiului a apărut într-o vreme când războaiele erau continue, dovedeşte că japonezii au dorit prin momentul ceaiului mai mult decât o băutură caldă şi revigorantă şi mai mult decât o suită de gesturi şi simboluri. Cha-no-yu nu este doar o ceremonie a ceaiului. Cha-no-yu reprezintă o artă, constituie o poezie cu gesturi ritmice de mâini, un mijloc de disciplinare a sufletului omenesc, o taină a iubirii dintre oameni.

În evenimentul din 4 aprilie descoperim cum rolul medicinal al ceaiului este elevat către dimensiunea ceremonială a infuzării frunzelor de Camellia sinensis. Pornim de la supoziţii şi observaţii ale efectelor băuturii calde asupra stării corpului şi a minţii, parcurgem etapele de transformare a camerei de ceai, cu mobilierul şi obiectele decorative aferente, privim petrecerile fastuoase cu ceai şi poezie, pentru ca în final să facem un pas către înţelegerea a ce oferă ceremonia ceaiului. Cu respect şi cuviinţă, vom simţi gustul infuziei şi al micilor gustări japoneze. Iar după toată grija pe care o vom lăsa să ne copleşească, vom pleca mai departe în viaţă cu mai multă graţie, răspândind gândul că economisirea de forţe duce la simţirea celor mai alese sentimente umane.

Liliana Nestor

De la 9 ani citesc despre bune maniere şi reguli de etichetă. În 2019, la terminarea unui curs susţinut de dna. Cristina Turnagiu Dragna, am primit o diplomă recunoscută de Asociaţia Română pentru Protocol şi Ceremonial. Privesc regulile acestea ca instrumente de comunicare în interiorul comunităţilor. Dacă vrem să fim acceptaţi şi să facem parte armonios dintr-o comunitate, atunci suntem datori cu respectarea regulilor stabilite de membrii comunităţii şi adoptarea unui limbaj de comunicare corespunzător. Consider că regulile de etichetă şi bunele maniere nu sunt elemente de evidenţiere în plan social, nicidecum opţiuni, ci parte din componentele pe care trebuie să le asimilăm pentru a putea convieţui. Sunt părţi rafinate ale comportamentului şi însăşi etimologia cuvântului „politicos” ne arată şlefuirea, netezirea caracterului, de care o persoană are parte doar trăind şi fiind expus unor simple situaţii, inerente vieţii.

În iunie 2013 am deschis o ceainărie. Am păşit într-o lume delicată şi gingaşă, în acord cu rafinamentul şi fineţea pe care le-am căutat aproape mereu. Am început atunci să plantez seminţe de frumos şi bine, căci, aşa cum am aflat şi eu în toţi aceşti ani, ceaiul nu e doar o băutură şi ceainăria este mai mult decât un loc în care există ceai. Ceaiul oferă o stare de conexiune şi căldură, care creează amintiri dragi. Ceaiul aşază sufletele la aceeaşi masă, exclude armele din glas, din priviri, din vârful degetelor, apoi uneşte prin linişte. Momentul ceaiului, fie elaborat, fie mai puţin pretenţios, aduce întotdeauna la suprafaţă o latură delicată şi graţioasă a fiecăruia, excluzând total forţa şi brutalitatea.

Anul 2020 mi-a arătat o realitate în faţa căreia nu am cedat. Raţiunea şi simţirea multora dintre noi au fost încărcate atunci cu o greutate considerabilă. Dar omenia încă exista. De atunci, vorbesc tuturor  despre istoria ceaiului, despre darul preţios al clipei ceaiului, despre cum fapte din trecutul acestei lumi au corespondent în zilele noastre şi că puţină atenţie orientată către ce a fost, ne poate înfrumuseţa prezentul şi viitorul. Mesajul ceaiului e intens, iar eu îl ofer din toată fiinţa.

Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită. De asemenea, la acest eveniment nu se aplică reduceri.

*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.

Sursă foto sus: unsplash

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!